Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carpe diem de Sfântul Nicolae!

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 5 decembrie 2011 ·

Unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinităţii este Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor, al fetelor fără zestre. Nu se cunoaşte data exactă nici a naşterii şi nici anul morţii sale, dar se ştie că ar fi fost într-o zi de 6 decembrie.

Moaştele sfântului, furate în 1087 din Myra şi aduse la Bari, se află şi în prezent într-o biserică ridicată în cinstea lui. O parte din moaştele Sfântului Nicolae se află la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti. Sfântul Nicolae este pomenit de Biserica ortodoxă în fiecare an la 6 decembrie dar şi la 9 mai – ziua aducerii sfintelor sale moaşte, precum şi săptămânal în fiecare zi de joi. La noi, Sfântul Nicolae este cunoscut ca Moş Nicolae, un moş cu barbă albă, călare pe cal, care vine în noaptea de 5 spre 6 decembrie, cu daruri pentru copii, dar şi pentru adulţi. În seara de 5 decembrie se pun ghetuţele şi cizmuliţele curăţite la uşă sau la geam, ca Moşul să aducă crenguţe argintii şi daruri. Copiii neascultători sunt avertizaţi că Moşul le va aduce nuieluşe dacă nu se vor îndrepta.

La mulţi ani, de Sfântul Nicolae!

Fiind la începutul săptămânii, majoritatea celor 800.000 de români care îşi serbează ziua lor onomastică, vor marca evenimentul prin muncă! Azi sunt felicitaţi cei care poartă numele de Nicolae, Nicoleta, Niculina sau alte derivate din numele sfântului Nicolae.

Pentru că printre ei se află câţiva mureşeni care au dublă sărbătoare, lor le transmitem mai întâi urările de bine şi La mulţi ani. Astfel îi felicităm pe profesorul de actorie de la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, actorul şi directorul artistic al secţiei române a Teatrului Naţional, Cristache Nicolae, care ieri şi-a serbat ziua sa de naştere. Celui care susţine: ”Carpe diem, nimic nu este etern şi cel mai important în viaţă este să ştii să-ţi trăieşti clipa”, îi dorim La mulţi ani şi numai bine! De asemenea îl felici

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 3 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum o ora
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 11 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 6 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 6 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 4 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 6 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 3 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum 3 ore
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/26°