CET, furnizorul de agent termic în sistem centralizat, a rămas fără gaze şi, astfel, cei încă racordaţi la acest sistem au rămas fără apă caldă şi căldură în plină iarnă. Sincer, era de aşteptat ca, la un moment dat, să se ajungă aici. Momentul este nefericit, dar poate reuşeşte să-i trezească mai repede la realitate pe cei responsabili. Cine se face vinovat de toată această situaţie, dureroasă pentru mii de familii care, fără voia lor, au ajuns să îngheţe de frig în case deşi sunt la zi cu plata energiei termice? Simplu.
În primul rând, Primăria şi Consiliul Local. Ca acţionar majoritar al CET, CLM trebuia să acţioneze din timp pentru a nu se ajunge aici. De exemplu, ar fi putut să acorde ajutoare de căldură nu la grămadă, ci doar celor fără restanţe la întreţinere. Mai mult, ar fi putut să condiţioneze acordarea ajutoarelor de căldură prin plata integrală a restului de achitat către CET de fiecare familie în parte. S-ar fi putut implica mult mai serios în administrarea asociaţiilor de proprietari sau măcar în controlul mult mai riguros al acestora, în special în privinţa încasării restanţelor de la populaţie şi a plăţii facturilor la utilităţi. Ar fi putut implementa un program coerent de montare a centralelor de apartament în fiecare locuinţă rămasă încă racordată la sistemul centralizat - cu credite garantate, cu ajutoare financiare pentru cei cu venituri foarte mici, cu plata în rate a centralelor direct către primărie etc. Cum ar fi fost dacă toate apartamentele şi instituţiile de stat ar fi avut centrale proprii, iar angajaţii CET s-ar fi ocupat, de exemplu, de întreţinerea acestora, iar fiecare locuitor de la bloc ar fi fost lăsat să se descurce atât cu plata gazelor cât şi cu consumul acestora?
Vinovaţi sunt în aceeaşi măsură şi administratorii de asociaţii, care nu au acţionat niciodată cu fermitate împotriva datornicilor. Au plătit ce