Pugilistul Vladimir Klitschko, deţinător al titlurilor WBA-IBF-WBO la categoria grea, a decis să anuleze meciul din 10 decembrie cu francezul Jean-Marc Mormeck, din cauza durerilor postoperatorii, a anunţat, luni, managerul ucraineanului Bernd Bonte. Partida va avea loc la 3 martie 2012.
"Vladimir este trist şi devastat, dar are dureri mari", a declarat Bernd Bonte pentru agenţia germană SID.
Klitschko a fost spitalizat, vineri, la Innsbruck, din cauza unor dureri abdominale. După scurt timp, pugilistul a revenit la antrenamente, la Kitzbuehel, dar ulterior a plecat în Germania pentru a fi operat. Sâmbătă, el a fost operat la Dusseldorf pentru scoaterea unui calcul renal "Intervenţia chirurgicală s-a desfăşurat bine. Dacă nu vor apărea complicaţii, Vladimir va boxa. Este o situaţie delicată, dar din fericire pregătirea este aproape finalizată. Vom vedea cum va trece peste acest moment. Până la urmă Vladimir este cel care decide. Istoria boxului este marcată de anulări de ultim moment, dar sper că Vladimir va boxa", declarase, duminică, managerul Bernd Bonte.
Vladimir Klitschko, în vârstă de 35 de ani, nu a mai jucat un meci oficial din iulie, când l-a învins pe britanicul David Haye şi a unificat centurile WBA-IBF-WBO. El are în palmares 56 de victorii, dintre care 49 prin KO. Mormeck a înregistrat până în prezent 36 de victorii (22 prin KO).
Meciul dintre pugilistul Vladimir Klitschko, deţinător al titlurilor WBA-IBF-WBO la categoria grea, şi francezul Jean-Marc Mormeck va fi reprogramat la 3 martie 2012, la Dusseldorf, a declarat managerul Bernd Bonte.