Anunţul presei iraniene potrivit căruia o dronă americană de recunoaştere a fost doborâtă duminică în estul Iranului este infirmat de un oficial american care precizează că nu există indicii asupra unei aeronave distruse, informează Reuters.
Forţa Internaţională de Asistenţă de Securitate din Afganistan, ce aparţine coaliţiei NATO, a precizat, într-o declaraţie oficială, că "aeronava UAV (vehicul aerian fără pilot n.r.) la care armata iraniană face referire a survolat deasupra zonei de vest a Afganistanului, la sfârşitul săptămânii trecute, iar operatorii au pierdut contactul cu aeronava. În acest moment se lucrează pentru a determina starea aparatului".
De asemenea, un oficial american, care nu a dorit să fie citat, a spus că nu există absolut niciun indiciu până în acest moment că iranienii au doborât drona de recunoaştere.
Oficialii iranieni au mai anunţat de câteva ori în trecut că au reuşit să doboare mai multe drone de recunoaştere ce ar aparţine Statelor Unite, Israelului şi Marii Britanii. În 2011 spre exemplu, oficialii iranieni au anunţat public că au doborât alte trei avioane fără pilot. Totuşi, aceste incidente nu au provocat răspunsuri oficiale din partea respectivelor ţări, notează Reuters.
"Armata iraniană a doborât un aparat american de recunoaştere de tipul RQ-170, în estul ţării", a declarat duminică, la postul de stat din Teheran, un oficial militar iranian, sub protecţia anonimatului. RQ-170 este un avion de recunoaştere fără pilot, dezvoltat de compania Locheed Martin, potrivit siteului oficial al Forţelor Aeriene Americane.
Aceeaşi sursă a mai spus că aeronava militară a fost confiscată de către armata din Iran, iar un răspuns militar în legătură cu violarea spaţiului aerian al Teheranului nu se va limita doar în interiorul graniţelor sale.
Izolarea Iranului
Protestele şi asaltul iranienilor asupra ambasad