Legea 220/2011 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin care este introdusă coplata pentru unele servicii medicale, prin intermediul unui „tichet moderator pentru sănătate”, a fost publicată în 30 noiembrie în Monitorul Oficial.
Coplata reprezintă contribuţia pe care asiguratul la sistemul de sănătate trebuie să o plătească suplimentar faţă de cea decontată din fondul naţional unic al asigurărilor de sănătate. Pacientul va plăti anual maxim 600 de lei. Odată atins acest plafon valoric, avem dreptul la servicii medicale gratuite. Până atunci, o vizită la doctorul de familie ne va costa 5 lei, la un medic specialist 10, iar pentru o internare de o săptămână într-un spital de stat vom plăti 100 de lei.
Nu toate serviciile medicale se vor plăti. Spre exemplu, pentru naştere nu se încasează coplată. De asemenea, categoriile de servicii acordate bolnavilor cu afecţiuni incluse în Programele de sănătate, pentru afecţiunea de bază: şedinţele de chimioterapie, de radioterapie şi de hemodializă şi dializa peritoneală, bolnavii cronici înscrişi în programele naţionale vor beneficia de servicii şi tratament gratuite. Totodată, serviciile acordate în situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală, până la stabilizarea bolnavului şi serviciile acordate celor cu afecţiuni endemoepidemice sunt exceptate de la coplată.
Trei categorii scutite de contribuţii
-Pensionari sub 700 lei/lună.
-Copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani fără venituri.
-Bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate, dacă nu realizează venituri din muncă. Legea 220/2011 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin care este introdusă coplata pentru unele servicii medicale, prin intermediul unui „tichet moderator pentru sănătate”