Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sinucidere la Cocoşatul! Patronul s-a spânzurat în timp ce clienţii aşteptau micii. Avea ciroză şi datorii de peste 1 milion de euro

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 5 decembrie 2011 ·

Ion Oiţă, patronul Restaurantului \"La Cocoşatu\", a fost găsit spânzurat, în această după-amiază, chiar în incinta localului. El a fost descoperit într-o anexă a restaurantului.

1 /.

UPDATE Primele indicii ale anchetatorilor conduc către ipoteza unei sinucideri cauzate de agravarea stării sale de sănătate. "Conform celor declarate de apropiaţi, cel decedat avea ciroză", a precizat pentru EVZ unul dintre anchetatori.

În urma audierilor preliminare, poliţiştii au aflat că Ion Oiţă a fost văzut ultima oară în viaţă în jurul orei 12.00. Apoi, în jurul orei 13.30, un barman care căuta să aducă marfă în restaurant, l-a găsit în magazie pe patronul său atârnat în ştreang.

Familia lui Ion Oiță a fost lovită de tragedie și în urmă cu șapte ani, când fiul său, Florin a rămas cu un handicap în urma unui accident rutier. Presa a relatat că patronul restaurantului a început să aibă dificultăți financiare grave în urma cheltuielilor făcute pentru recuperarea fiului.

Potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, firma deţinută de Ion Oiţă înregistra, în 2010, un profit de 35.000 de lei (8.000 de euro), în condiţiile în care are datorii imense de peste 5 milioane de lei (peste 1,1 milioane de euro). Cel mai probabil este vorba de credite bancare ale căror rate nu puteau fi acoperite din profitul mediu de 650 de euro lunar, cât a raportat oficial patronul.

Povestea succesului din mici

Într-un interviu acordat în 2007 pentru „Evenimentul zilei”, Ion Oiță recunoștea că o bună parte din succesul localului stătea în firea deschisă și spiritul lui nea Sandu - „Cocoșatul”. „I-a cucerit el pe toți!”, spunea patronul. Ion Oiţă l-a descoperit, într-un târg din Budeşti, Călăraşi, pe Andrei Aexandru (Nea Sandu), zis "Cocoşatu", marele grătaragiu, care, mai târziu, a dat şi numele restaurantului. Localul îi poartă porecla dată lui Nea Sandu de muncitorii de la

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 40 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 42 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 50 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°