Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a participat, luni, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG), la Bruxelles, unde a declarat că următorul Consiliu European, din 9 decembrie, trebuie să transmită mesajul că UE menţine deschise "uşile extinderii".
Potrivit unui comunicat MAEur remis MEDIAFAX, pe agenda reuniunii CAG s-au aflat pregătirea Consiliului European din 8-9 decembrie, un schimb de vederi pe marginea raportului Preşedinţiei poloneze referitor la stadiul negocierilor privind noul cadru financiar multianual, prezentarea de către Comisia Europeană a Comunicării privind Analiza Anuală a Creşterii 2012, precum şi a programului său de lucru pentru anul viitor.
De asemenea, miniştrii au discutat proiectul de concluzii ale Consiliului privind extinderea Uniunii şi procesul de stabilizare şi asociere. În acest context, ministrul afacerilor europene a subliniat că este esenţial ca procesul de extindere să rămână prioritar pe agenda UE, iar aceste concluzii trebuie să transmită mesajul pozitiv că Uniunea este capabilă şi decisă să menţină deschise "uşile extinderii".
Leonard Orban a salutat proiectul de concluzii ale Consiliului European prezentat de Preşedintele van Rompuy şi a subliniat necesitatea întăririi limbajului referitor la expunerea băncilor străine, în direcţia implementării recomandărilor Autorităţii Bancare Europene.
Menţinerea canalelor de finanţare este esenţială pentru state care nu sunt membre ale zonei euro, având în vedere inclusiv angajamentele asumate în cadrul Pactului Euro Plus, a arătat el, potrivit comunicatului citat.
În ceea ce priveşte stadiul discuţiilor referitoare la perspectiva financiară 2014-2020, miniştrii au luat notă de raportul Preşedinţiei poloneze pe această temă. În acest context, ministrul Leonard Orban a arătat că principalul obiectiv al României rămâne asigurarea unui ni