De două decenii, tot ce mişcă – ori nu – a dobândit un dinamism frenetic. Imobilitatea, chiar şi pe suprafeţe mici, nu se lasă prinsă decât en passant. Nu punem aici la socoteală creşterea plantelor şi a copiilor, mişcarea tramvaiului şi a cursului valutar. La acestea, foiala de colo-colo face parte din formulă. Seara te culci în oraşul tău, iar dimineaţa te scoli într-altul. Cu prăvălii lipsă ori în plus, cu circulaţia închisă pe sus şi mutată pe dedesubt sau fără casa de peste drum. Lângă biserica „Schimbarea la faţă“ a răsărit azi-noapte un birt sclipicios, în intersecţie – o piaţă din carton, iar din parc a pierit lacul cu nuferi şi raţe. Nimeni nu se vaită totuşi de sucombarea firmei cu profil de protocol de la rond. Nu mai vrea populaţia să moară numaidecât şi de altfel sunt destule pompe funebre la şina tramvaiului 16. Dar de ce covrigăriile sporesc şi se răresc farmaciile nu se poate să nu te miri. O fi lumea atât de sănătoasă de nu mai are trebuinţă de spiţerii şi nici de protocol cu dric? O duce aşa de bine de nu se mai satură de covrigi? Dar puzderia de case de amanet răsărite peste tot‚ pentru ce dau bani cetăţenilor? Fără nicio îndoială, populaţia dă semne că vrea să fugă de boli şi să trăiasc� Publicitate � sănătos. Iată, mese rărite, scurte şi frugale, medicamente mai puţine ori deloc, alimente simple‚ ieftine şi cros pe la cămătari după un barter convenabil; care, oricât de avantajos este, tot nu poate acoperi belelele. Soluţia găsită de cei mai mulţi pare a fi recurgerea la gratuităţi şi pomeni. De ultimele se ocupă instituţiile spirituale şi filantropice. Pe partea de farmacopee, totuşi, remediile, în mod negreşit, trebuie plătite. Este drept că unele dintre acestea ajung la beneficiar cu subvenţie şi sunt zise compensate. Şi mai drept este că o a treia categorie de leacuri poate ajunge la suferind – măcar teoretic – fără să dea vreun ba