Abia a implinit un an, a invatat sa mearga in picioare insa nu si sa vorbeasca. Pe langa multe jucarii si hainute, a mai primit un cadou foarte important de la parinti: un cont de investitor la bursa. Momentan exista un broker care se ocupa de investitiile sale, de care se va bucura multi ani mai tarziu, cu randamente foarte bune si neatinse de multi traderi care stau cu ochii zi de zi pe bursa. Tu cum investesti in viitorul copilului tau?
Alternativa investitiei pe bursa nu este foarte populara nici intre adulti, cu atat mai putin pentru copii. Cu toate acestea, exista parinti, de obicei investitori la bursa sau angajati din aceasta industrie, care aleg sa investeasca pentru viitorul copiilor in actiuni sigure si cu potential de crestere pe termen lung, in locul unui cont clasic de economii.
Unul din cei mai tineri investitori de pe Bursa de Valori Bucuresti a implinit recent un an. Parintii au considerat ca unul din cele mai potrivite cadouri, de care sa se poata bucura in timp, este un cont de investitie la bursa.
Suma depusa initial este in jurul valorii minime necesare pentru deschiderea unui astfel de cont. De acesti bani au fost cumparate exclusiv actiuni listate la BVB, din categoria celor sigure si cu potential de crestere pe termen lung: Fondul Proprietatea, Transgaz, Transelectrica, etc.
“Este vorba de o investitie pe termen lung – respectiv pana cand copilul va implini 18 ani. Contul va fi alimentat la fiecare aniversare si la diverse sarbatori, si se vor cumpara titluri de fiecare data. Tranzactiile speculative vor fi foarte rare, vor exista marcari de profit doar in situatii exceptionale . Dar nu din aceste miscari va creste contul, ci din cresterile de pret ale titlurilor din portofoliu”, a explicat tatal copilului.
Copilul mai are si un cont de economii la una din bancile romanesti, in care este depusa lunar aloca