Ideea fragmentării zonei euro a încolţit în mediile bancare internaţionale, unde se dezbat scenariile cu privire la impactul pe care l-ar avea ieşirea unui stat din zona euro sau destrămarea uniunii monetare asupra monedei unice.
Cele mai multe scenarii prezintă situaţia în care Grecia, marele debitor al regiunii, va ieşi din zona euro, scrie The Wall Street Journal. În acest caz cursul de schimb al euro ar putea ajunge la paritate cu cel al dolarului, comparativ cu 1,35 de dolari cât este în prezent, potrivit analiştilor băncii olandeze ING.
"Dacă zona euro se va fragmenta şi membrii se vor întoarce la monedele naţionale, euro va ajunge la echivalentul a 0,85 dolari, sub minimul înregistrat în 2001. Lira irlandeză şi lira italiană se vor deprecia cu 25%, peseta spaniolă cu 50%, iar drahma grecească cu 80% în raport cu noua marcă germană", apreciază un analist al ING.
Pentru economia europeană impactul fragmentării va fi mult mai grav decât colapsul băncii Lehman Brothers din 2008, în timp ce economia americană va intra în recesiune anul viitor din cauza încetinirii creşterii economice la nivel mondial şi a aprecierii dolarului care va face exporturile neatractive.
Luna trecută, analiştii Bank of America Merrill Lynch au estimat că monedele Spaniei, Italiei, Portugaliei şi Franţei se vor deprecia în raport cu dolarul în cazul unei fragmentări a zonei euro, iar cele ale Germaniei, Olandei şi Irlandei s-ar putea aprecia.
Dacă numai Germania va părăsi zona euro, cursul de schimb euro-dolar ar putea scădea în prima etapă cu 2%, iar dacă Italia, Franţa sau Spania ar ieşi din uniunea monetară, euro s-ar aprecia cu 2-3%, conform analiştilor instituţiei americane.
O analiză a UBS estimează costurile ieşirii din zona euro la 40-50% din PIB pentru o economie "slabă" şi la 20-25% din PIB pentru economiile puternice, precum Germania.
Esti