Totul are o logică în deciziile luate la nivel înalt. Şi adesea logica e trecută sub tăcere. ProSport vă prezintă povestea reală a modului în care a ajuns ca finala Europa League - 2012 la Bucureşti. Mircea Sandu împarte meritele cu executivul de atunci al FRF, Ionuţ Lupescu.

Iniţial, conducătorii FRF au depus un dosar de candidatură pentru organizarea finalei Europa League la Bucureşti, pe noua Naţional Arena, vizând ultimul act al ediţiei 2010-2011. România nu avea însă nicio şansă în cursa în care se înscrisese şi "Dublin Arena", un stadion nou, construit de irlandezi în capitala lor. Era mai mult un demers de imagine, mai ales că semnalele erau că mai degrabă Naţional Arena nu putea fi predată la cheie pentru a fi bună de joc în mai 2011. Tot în acel moment, în administraţia UEFA se vorbea despre faptul că ultimele şase finale (vorbim atât despre Liga Campionilor, cât şi despre Europa League) ocoliseră Estul, cu excepţia celei a Cupa UEFA din 2009, câştigată de Şahtiorul lui Mircea Lucescu la Istanbul (2-1 cu Werder Bremen). Urmau, deci, aproape obligatoriu, un oraş şi un stadion din Est.

Directorul general al FRF de atunci, Ionuţ Lupescu, a avut, în aceste condiţii, iniţiativa renunţării la candidatura pentru 2011, alegând, după ce s-a sfătuit şi cu Mircea Sandu, să încerce o candidatură cu şanse pentru 2012.

"Naşul", la final

Îl avea coleg în Comisia de Disciplină a UEFA pe John Delaney, executivul federaţiei irlandeze, cu care a făcut o înţelegere. Împreună au făcut apoi lobby pe lângă administraţia forului european. În final, şi preşedintele UEFA, Michel Platini, a agreat împărţirea. Totul era simplu: Dublin pentru 2011 şi Bucureşti pentru 2012. Propunerea a ajuns şi pe masa Comitetului Executiv al UEFA, organismul decizional. Acesta alege însă variantele sugerate de administraţie. La acest nivel a susţinut şi Mircea Sandu demer