Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua a umplut din nou stadionul lui Dinamo » Peste 15.000 de fani în "Ştefan cel Mare" după un an!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 6 decembrie 2011 ·

Cei 15000 de spectatori aflaţi aseară pe arena Dinamo au stabilit recordul stagiunii curente pe propriul teren pentru liderul clasamentului.

Click aici pentru rezumatul VIDEO al meciului Dinamo - Steaua 1-3!

Ultima dată când suporterii "cîinilor" au venit într-un număr la fel de mare s-a consemnat pe 18 octombrie 2011, în etapa a 11-a din ediţia 2010/2011, adversară, tot Steaua. În tot acest timp, tribunele stadionului din "Ştefan cel Mare" au fost de cele mai multe ori goale, recordurile negative consemnîndu-se în returul sezonului precedent cînd în 3 jocuri s-au consemnat sub 1000 de suporteri, cei mai puţini în runda a 18-a, 99 la Dinamo - Astra.

În actualul an competiţional, în Liga 1, în cele 5 jocuri cu public s-au strîns în total exact 15000 de spectatori, cîţi s-au aflat în tribune şi la derby.

Partida de aseară este urmată în clasament de jocul din play-off-ul Europa Leaque Dinamo - Vorskla Poltava, 13000 spectatori.

În clasamentul spectatorilor din 2011/2012, Dinamo ocupă abia locul 11, cu o medie de 5000 spectatori în 6 partide în care suporterii au avut acces.

Interesant este faptul că pe podium găsim 3 echipe ce au disputat în acest sezon o serie de partide pe alte stadioane.

Clasament spectatori Liga 1 2011/2012:

Steaua - 10830 spect/meci

Petrolul - 7542 spect/meci

U Cluj - 6833 spect/meci (1 joc fără spectatori); Cei 15000 de spectatori aflaţi aseară pe arena Dinamo au stabilit recordul stagiunii curente pe propriul teren pentru liderul clasamentului.

Click aici pentru rezumatul VIDEO al meciului Dinamo - Steaua 1-3!

Ultima dată când suporterii "cîinilor" au venit într-un număr la fel de mare s-a consemnat pe 18 octombrie 2011, în etapa a 11-a din ediţia 2010/2011, adversară, tot Steaua. În tot acest timp, tribunele stadionului din "Ştef

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anularea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței CCR

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României analizează, vineri, 9 mai 2025, începând cu ora 12:00, cererea lui Sebastian Popescu, fost candidat la funcția de președinte al României, de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai. Potrivit CCR

Indicele ROBOR a ajuns la 7,31%

HotNews acum o ora
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a continuat vineri panta ascendentă până la 7,31% pe an, de la 7,25% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de

LIVEVIDEO Papa Leon al XIV-lea ține prima sa liturghie în Capela Sixtină în calitate de lider al Bisericii Catolice

HotNews acum o ora
Noul papă ales, Leon al XIV-lea, oficiază vineri împreună cu cardinalii în Capela Sixtină prima sa liturghie în calitate de lider al Bisericii Catolice, care numără în jur de 1,4 miliarde de credincioși în jurul lumii, relatează Reuters. Alegerea ca

Aterizare forţată a unui avion de la Aeroclubul Caransebeş/ Experienţa pilotului a salvat echipajul de la bord

News.ro acum 45 minute
Un avion ultrauşor de la Aeroclubul Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, a aterizat forţat, vineri, imediat după decolare. La bord se afla pilotul şi unul dintre cursanţii de la aeroclub. Experienţa pilotului a salvat întregul echipaj de la bord.

Ciolacu și Bolojan, mesaje de Ziua Europei: Autostrăzile s-au făcut cu bani europeni / Viitorul României e european

Adevarul acum o ora
Fostul premier Marcel Ciolacu și președintele interimar Ilie Bolojan au transmis vineri, 9 mai, un mesaj cu ocazia Zilei Europei. Ciolacu a subliniat că „România s-a modernizat nu cu vorbe goale, ci cu bani europeni!”

Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum

Gandul acum o ora
„România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Europei. „Dragi români, dragi tineri, astăzi, de Ziua Europei, trebuie să vorbim de

PLANUL lui Donald Trump pentru James Bond. Președintele SUA exclude franciza 007 de la noile taxe vamale: „Nu are de ce să se teamă”

Gandul acum o ora
Donald Trump scutește seria James Bond de taxe vamale. Anunțul a fost făcut joi în cadrul unei conferințe de presă privind acordurile comerciale cu Marea Britanie. Președintele american a detaliat planul său privind taxele vamale aplicabile filmelor

Criza politică din România ar putea afecta finanțarea externă a țării, avertizează S&P

HotNews acum 56 minute
Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S

O mutaţie genetică rară permite unor oameni să fie în formă după doar 4 ore de somn, potrivit unui studiu / Mutația poate fi folosită acum pentru a dezvolta unele tratamente pentru persoanele care suferă de tulburări ale somnului

G4Media acum o ora
Unii oameni au o mutaţie genetică rară care le permite să se simtă complet odihniţi după doar 4 ore de somn, în timp ce majoritatea oamenilor au nevoie de cel puţin 8 ore de somn, conform unui studiu publicat la 5 mai în jurnalul Proceedings of the

Putin nu este binevenit în România, afirmă Nicușor Dan și George Simion. Divergențe de opinie când vine vorba de Ucraina și Israel

Mediafax acum 4 ore
„Putin nu este binevenit în România. Asta nu se va întâmpla niciodată. Relațiile diplomatice nu se stabilesc în acest mod”, a declarat Nicușor Dan. George Simion a fost și mai direct: „Putin trebuie să fie arestat. Este un criminal de război”. Ambii

Vremea

București
acum

19°
vin.

13°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/18°
Iasi
acum

vin.

7°/13°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/10°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

16°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/18°
lun.

5°/17°