A scrie despre calităţile unui ziar în care publici săptămânal este un exerciţiu nu tocmai confortabil. Subiectivitatea ta, din start prezumată, nu are cum să te avantajeze în faţa cititorilor şi te plasează neconvenabil în raport cu redacţia, care aşteaptă, orişicum, un cuvânt de bine...
Acum, că mi-am „deconspirat" dilema, încep prin a-mi felicita, la ceas aniversar, colegii de la „Adevărul". După câteva încercări nereuşite în anii ‘90, „Adevărul" este primul ziar de cursă lungă de la Bucureşti, care rezistă în condiţii deloc propice pentru presa de limbă română din Basarabia, unde mulţi cetăţeni s-au obişnuit să consume media ruseşti, întrucât au rămas arondaţi mental spaţiului ex-sovietic.
Perseverenţa ziarului „Adevărul" se datorează, deopotrivă, investiţiei solide, dar şi unei politici editoriale echilibrate, bine gândite. Ramona Ursu şi Alina Ţurcanu au coagulat o echipă competitivă, alcătuită din jurnalişti dedicaţi muncii lor. „Adevărul" s-a impus ca un ziar de informaţie şi atitudine, care reuşeşte să influenţeze tot mai vizibil agenda politică şi să modeleze opinia publică.
Ştiu că există destule frustrări: de exemplu, reportajele şi materialele de investigaţie publicate de ziar nu-şi află suficient impact acolo, „sus", însă nesimţirea guvernanţilor, opacitatea şi inerţia instituţiilor de stat dă multă bătaie de cap întregii noastre prese.
Cred că ziarul „Adevăru" (de Moldova) ar avea nevoie de o diversificare a conţinutului: adevărul vieţii este mai bogat decât larma politicienilor. Mi-aş dori un aspect grafic mai puţin colorat, iar informaţia, articolele cognitive (paginile de istorie sunt deja un pariu câştigat!) să precumpănească în raport cu sportul şi cu viaţa vedetelor.
Mi-aş dori mai bine reflectat fenomenul cultural, unde valoarea se erodează mai greu decât încrederea în clasa politică. Veţi spune, poate, că sunt „cârt
