N-am ştiut şi nu cred că vom şti să profităm de şansa pe care ne-a oferit-o criza. Şi pentru că n-am ştiut şi nu vom şti, se prea poate ca ea să nu fie cu adevărat o criză. În deceniile din urmă, crizele au lăsat urme adînci în conştiinţele individuale şi colective, au modificat valori, credinţe şi comportamente.

N-am ştiut şi nu cred că vom şti să profităm de şansa pe care ne-a oferit-o criza. Şi pentru că n-am ştiut şi nu vom şti, se prea poate ca ea să nu fie cu adevărat o criză. În deceniile din urmă, crizele au lăsat urme adînci în conştiinţele individuale şi colective, au modificat valori, credinţe şi comportamente. Criza de criză de astăzi dă seama de incapacitatea noastră, ori pur şi simplu de lenea noastră de a învăţa ceva din ea, altfel decît sub forma micilor improvizaţii şi justificări.

Crăciunul ar putea fi un moment al suspendării crizei de criză. Dar să nu fim idealişti, ne vom năpusti ca în fiecare an, şi din ce în ce mai sălbatic, în malluri, în magazinele de cadouri, în magazinele de pe Internet, în vacanţe la munte sau la alte mări, făcînd din criză un pretext suplimentar al consumului. S-o spunem altfel: de mai bine de douăzeci de ani, deja am intrat tot mai extins şi mai profund într-un sistem social-economic care funcţionează prin controlul dorinţei sau a ceea ce unii autori au putut numi „energie libidinală“. Potenţialul fantasmatic uriaş pe care l-am produs în decenii de abstinenţă şi frustrare a fost recuperat cu mare uşurinţă în dispozitive exersate de producere a consumatorului docil şi uşor manipulabil, capabil să ingurgiteze orice nouă banalitate a pieţei drept o minune, o performanţă, un cadou, în fond un triumf al unui marketing cinic hrănindu-se din lipsa de control asupra propriilor dorinţe. Mai mult, această industrie a serviciilor a preluat în propriul său malaxor ceea ce-i scăpase anterior sau în alte regiuni mai gre