Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii la istorie, relaţii internaţionale, ştiinţe politice şi jurnalism s-au transformat în zeităţi la Balul Bobocilor (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, marți 6 decembrie 2011 ·

Proaspeţii studenţi ai Facutăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, formată prin comasarea a două facultăţi chiar înainte de începerea acestui an universitar, au organizat marţi seara, la discoteca No Problem, primul bal în "formulă lărgită".

Deşi teoretic ar fi trebuit ca la eveniment să participe mai mulţi spectatori, având în vedere numărul sporit de studenţi ai facultăţii, discoteca nu s-a umplut nici după începerea evenimentului.

Totuşi, cei aproximativ 100 de spectatori au încurajat cu aplauze perechile participante. Cele 8 perechi au reprezentat specializăriile facultăţii, dar în competiţie a intrat şi un cuplu format din studenţi Erasmus, veniţi să înveţe la Relaţii Internaţionale - el finlandez, iar ea franţuzoaică.

Tema aleasă de organizatori a fost "Zei", deci, care mai de care mai inventive, perechile s-au costumat în Thor, Afrodita, Artemis, Zeus, Perseu, Ariadna, Prometeu, Hades sau Poseidon. Acesta din urmă a fost portretizat de studentul finlandez, care a ales să-l întruchipeze pe "zeul mărilor" purtând doar un slip şi un colac de salvare pentru copii.

După ce şi-au prezentat "identităţile", concurenţii au trebuit să-şi declare reciproc dragostea, folosind însă o serie de cuvinte cheie, diferite în funcţie de specializarea pe care o reprezintă. Astfel, tinerii au trebuit să includă în discursul lor amoros şi cuvinte precum "Senat", "Parlament", "comunism", "cameraman", "eveniment", "proiect de lege", "epocă", "asediu".

Şi aici, original s-a dovedit a fi studentul Erasmus, care în loc să-i declare dragoste partenerei, a conceput o urare, în limba engleză, pentru România. "Iubesc această ţară, aici am întâlnit cei mai primitori oameni. Veţi deveni la fel de prosperi ca şi alte ţări din Europa. Hai România!", a spus acesta.

Cei 16 concurenţi au dansat apoi pe mai multe stiluri

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc - Selecţionerul Slovaciei: România este o echipă puternică, îmi place cum joacă

News.ro acum o ora
Selecţionerul Slovaciei, Francesco Calzona, a declarat, miercuri seară, că România este o echipă puternică, subliniind că îi place stilul de joc abordat de tricolori. "Am vrut să câştigăm grupa şi ne-am descurcat bine în cea mai mare parte a meciulu

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum o ora
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 2 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 4 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum o ora
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 8 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 7 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 10 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 2 ore
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°