În centrul oraşului Baia Mare există un monument, inclus în patrimoniul cultural naţional, ca imobil de clasa A, cu o istorie atât de bogată, şi care în ciuda acestui fapt poate fi lense omisă de turiştii care vin în această urbe. Edificiul despre care vorbim este Casa Iancu de Hunedoara, însă deşi este o construcţie medievală, dacă ai trece pe cealaltă parte a străzii cu siguranţă ai rata-o. Principalul motiv: nu arata ca de la 1450!
Construcţia edificiului a început în 1446, acesta fiind partea a vechiului castel medieval ridicat de voievodul Iancu de Hunedoara. Casa a fost ridicată pentru soţia sa, Elisabeta, de aceea monumentul este cunoscut şi sub numele de Casa Elisabeta.
Lucrările au fost finalizate în 1490, de fiul cel mic al voievodului transilvănean, regele maghiar Mathia Corvinul, cel care a preluat tronul Ungariei de la Ladislau al V-lea, supranumit Postumul.
După Marea Unire de la 1918, clădirea a intrat în proprietatea statului român, care a preluat bunurile regale nerevendicate. Revoluţia din 1989 şi vidul legislativ din domeniul patrimoniului, a permis ca după 1995, părţi din imobil să fie vândute de Primăria municipiului unor persoane fizice/juridice.
În prezent sunt numai puţin de 9 proprietari: Primăria Baia Mare - 363 de metri pătraţi (30% din suprafaţa imobilului); Balaş Cornelia - utilizator cu precontract - proprietar Kalauz Aurelia; societatea comercială 9 Opţiune SRL Baia Mare (firma care a executat proiectul de reabilitare a centrului vechi al municipiului); Zah Otniel (asociat la SC Diafan SRL, firma care deţine mai multe proprietăţi în zonă, printre care şi un hotel); Miklos Istvan; Kiss Ildiko; Moroz Mihai (investitor în domeniul imobiliar); Sellam Perez David (cetăţean israeliano-francez co-proprietar al mai multor imobile monumente istorice de pe raza municipiului Baia Mare).
Click pe imagini pentru a vedea