Fundaţia PACT organizează o „Petrecere cu blazon, pentru boieri iubitori de obşte", cu specific medieval, pentru a strânge fonduri din surse private pentru constituirea Fondului Comunitar pentru acţiune şi transformare a satelor din sudul României, potrivit unui comunicat remis România liberă.
Din acest Fond Comunitar, Fundaţia PACT va "acorda grupurilor de iniţiativă din zona de sud a ţării granturi pentru proiecte comunitare şi start-up-uri pentru activităţi generatoare de venit la nivel local, afaceri comunitare şi iniţiative antreprenoriale cu profil socio-cultural", se arată în acelaşi comunicat.
Evenimentul va avea loc Miercuri, 7 decembrie, de la ora 19.30, la Godot Café Teatru, din str. Blănari, nr. 14, sector 3, Bucureşti. Gazda evenimentului este cunoscuta actriţă de la Teatrul Naţional din Bucureşti, Lamia Beligan, fiica Maestrului Radu Beligan.
La eveniment vor participa, alături de reprezentanţi ai mediului de afaceri, parteneri şi donatori, oameni cu iniţiativă din mediul rural care au reuşit, cu dedicare, pasiune şi entuziasm, să transforme viaţa comunităţii în care trăiesc.
În intenţia de a reconstitui atmosfera evului mediu românesc, Fundaţia PACT şi prietenii săi au pregătit un program artistic şi cultural deosebit, întregit de Performing Art, blazoane şi Commedia dell'arte, dans şi cântec medieval. Toate acestea - presărate cu jocuri de socializare, licitaţii distractive şi tombole cu premii, cu obiecte donate şi servicii prestate pro bono de artişti şi designeri talentaţi şi generoşi, ca şi produse tradiţionale româneşti preparate cu drag de beneficiari şi colaboratori ai Fundaţiei PACT.
Momente speciale din cadrul evenimentului:
Performing Art - spectacol dedicat creat şi interpretat de Adrian George Popescu, Ioana Marchidan, Antoaneta Cojocaru şi Adrian Ciobanu;
Călătorie prin Europa medievală - concert N