Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În ce a investit Gheorghe Hagi 10 milioane de euro

Publicat in Romania Libera, marți 6 decembrie 2011 ·

Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi" este una dintre cele mai importante afaceri derulate de fostul fotbalist, care pregăteşte aici 300 de copii.

Jurnalişti, parteneri şi membri ai Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi" au participat la un eveniment care a avut ca principal scop pre-zentarea a tot ceea ce au realizat Hagi şi partenerii săi în cei trei ani de la debutul proiectului Academiei. Aceste realizări nu sunt deloc puţine şi chiar sunt dintre cele mai valoroase. Academia a început să -funcţioneze în parametri normali şi să obţină rezultate excelente.

Chiar dacă nu au fost finali-zate la timp, din cauza crizei, cele nouă terenuri pe care se vor antrena jucătorii sunt gata, cu excepţia unuia.

„Avem 300 de copii la Academie şi, cel mai important lucru este că am finalizat terenurile de antrenament şi ne putem desfăşura activitatea în condiţii normale. Unul dintre terenurile mari este cu gazon artificial omologat internaţional, pe o astfel de suprafaţă putându-se organiza partide oficiale. De asemenea, terenul principal este gata şi acum lucrăm la tribune. În total, va avea o capacitate de aproximativ 2.500 de locuri, este dotat cu instalaţie de nocturnă, ca de altfel toate celelalte terenuri şi sperăm ca în curând să putem juca aici. Această arenă va fi destinată în special competiţiilor oficiale de juniori A şi B, multe dintre ele urmând a avea caracter internaţional", a declarat Hagi.

În ceea ce priveşte clădirile adiacente, acestea sunt finalizate în proporţie de 50%. „Programul va începe la ora 7.00, iar stingerea este la 22.00. Este nevoie de foarte multă disciplină pentru a putea face performanţă, iar un program cât se poate de strict este necesar. Cine doreşte să vină la noi va şti ce are de făcut", a completat „Regele".

Hagi a recunoscut că proiectul se află în întârziere şi că noul termen va fi 2013, însă ceea ce a făcut în toţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Melania Trump, sobră, dar elegantă la funeraliile Papei Francisc la Vatican. S-a întrecut în ținută cu Regina Letizia a Spaniei și soția lui Volodimir Zelenski

Libertatea acum 15 minute
Melania Trump, alături de soțul ei Donald Trump, a participat la funeraliile Papei Francisc în ziua în care împlinește 55 de ani. Prima Doamnă a SUA a purtat o ținută sobră, respectând codul vestimentar strict al Vaticanului.

UPDATE - Funeraliile Papei Francisc, la Vatican, reunind lideri din întreaga lume / Ceremonial grandios şi o maree de oameni - VIDEO

News.ro acum 18 minute
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, de la ora locală 10:00 (11:00, ora României), o ceremonie solemnă la care vin lideri din întreaga lume şi care va fi urmărită în direct de milioane de oameni. Papa Franc

Sancțiune pentru bărbatul care s-a urcat pe clădirea Înaltei Curți. A coborât după mai bine de 10 ore de protest

HotNews acum o ora
Bărbatul ca s-a urcat pe clădirea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în semn de protest după ce instanţa supremă a desființat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti, a fost amendat cu 1.500 de lei de către jandarmi. „În jurul orei 02

Iranul şi SUA reiau discuţiile în Oman pentru a reduce diferenţele privind noul acord nuclear

Ziarul Financiar acum o ora
Negociatori iranieni şi americani de top au început sâmbătă o nouă rundă de discuţii indirecte pentru a ajunge la un acord care să limiteze programul nuclear al Teheranului, scrie Reuters. Preşedintele american Donald Trump şi-a arătat încrederea în

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă la funeraliile Papei Francis

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctităţii Sale Papa Francisc. În delegaţia oficială a României care va merge la Vatican se află şi ministrul Afacerilor Exter

Coreea de Nord a lansat cea mai mare navă de război, pe care a construit-o „în 400 şi ceva de zile”

Libertatea acum 2 ore
Coreea de Nord a lansat cea mai mare navă de război, iar liderul nord-coreean Kim Jong Un a fost prezent la eveniment. „Noul distrugător multifuncțional” a fost dezvăluit vineri la șantierul naval din Nampo.

Andreea Voicu-Jiquidi, fiica academicianului Victor Voicu, își exprimă sprijinul public pentru Crin Antonescu: „Este cea mai bună alegere posibilă”

Adevarul acum 32 minute
Într-un mesaj amplu publicat pe rețelele sociale, Andreea Voicu-Jiquidi, fiica reputatului academician Victor Voicu, a anunțat că îl susține cu toată convingerea pe Crin Antonescu în cursa prezidențială.

Niciun cadou de ziua ei pentru Melania Trump, ci doar o cină la bordul Air Force One

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat că a fost prea ocupat pentru a-i face un cadou soției sale, Melania, care împlinește sâmbătă 55 de ani, dar că îi va oferi o cină romantică la bordul Air Force One în timpul călătoriei lor la Roma pentru

Coșmar pentru un șofer de camion român în Franța: răpit, sechestrat și bătut, în urma unui accident

Adevarul acum o ora
Un șofer român de camion a fost răpit, sechestrat și agresat de prietenii angajatorului său, după un accident minor petrecut la Toulouse, Franța.

Ministerul de Interne lămurește temerile despre noul buletin electronic: „Nu te lăsa intimidat că are CIP”

Gandul acum 22 minute
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) clarifică temerile și miturile apărute în jurul noii Cărți Electronice de Identitate (CEI), subliniind că documentul aduce mai multă siguranță cetățenilor, nu un control asupra vieții lor. Într-un mesaj oficial, M

Vremea

București
acum

22°
sâm.

12°/22°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

4°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

8°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/14°
lun.

9°/19°
mar.

9°/21°