Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Blaga: Dacă nu ar fi fost Traian Băsescu, nu știu dacă PDL ar mai fi existat

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 6 decembrie 2011 ·

Președintele Senatului, Vasile Blaga, a spus în această seară că nu este sigur că PDL ar mai fi existat astăzi, dacă nu ar fi fost Traian Băsescu. Acesta a povestit despre numirea sa în fruntea Senatului și a precizat că se va implica mai mult în viața partidului. Sursa: CODRIN PRISECARU

"Domnul președinte a avut o altă opțiune la Convenția PDL, uneori și-a manifestat-o cu multă duritate, ceea ce nu mi-a căzut chiar foarte bine la momentul respectiv. Dar eu nu mă pot supăra niciodată pe domnul președinte, pentru că dacă n-ar fi fost, noi nu știu dacă mai existam", a declarat președintele Senatului, Vasile Blaga, la emisiunea "Ultimul cuvânt", difuzată de B1 TV și moderată de Ion Cristoiu.

Președintele Senatului a subliniat apoi că Traian Băsescu a avut inclusiv "darul" de a-l pune pe fiecare "la locul potrivit.

Acesta a mai spus că a avut tot timpul relații bune cu actuala conducere a PDL. "Am avut discuții continue cu Emil Boc și ceilalți lideri ai PDL", a declarat Blaga, precizând că de acum se va implica mai mult în viața partidului, deși ar fi făcut asta și fără să dețină a doua funcție în stat.

"Este adevărat că în seara de după prima zi de Convenție președintele Boc mi-a propus funcția de secretar general, nu am acceptat dintr-un motiv: am considerat că întreaga echipa pe care și-o dorește să fie lânga domnia sa pentru că mie nu-mi trebuie funcție în partid ca să fac ce trebuie pentru partid", a povestit Blaga.

"Strict formal, vizibilitatea este acum mai mare, mă voi implica mai mult în problemele partidului, de luni particip la ședințele coaliției, oricum m-aș fi implicat în viața partidului cu tot ceea ce știu", a subliniat Vasile Blaga.

Despre numirea sa la Senat

În ceea ce privește numirea sa în funcția de președinte al Senatului, Vasile Blaga a povestit că președintele Emil Boc i-a făcut această propunere cu o

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan este investit președinte oficial, la CCR

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, și președintele interimar Ilie Bolojan au ajuns, joi, la Curtea Constituțională, unde, începând cu ora 12:00, are loc ședința solemnă pentru confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de președint

BEC anunță că își încetează activitatea pe 24 mai

Gandul acum 45 minute
Biroul Electoral Central anunță că își încetează activitatea la data de 24 mai, ora 23:59. BEC a emis joi o decizie privind încetarea activității sale pentru alegerea președintelui României. ”Comunicările recepționate de Biroul Electoral Central ult

Raport oficial spaniol: Rusia a dus campanii directe de dezinformare în România, Moldova și Georgia

Mediafax acum o ora
Influența proceselor electorale din România, Moldova și Georgia avea scopul de a le îndepărta de Uniunea Europeană sau „în mod ideal, de a le atrage în sfera de influență a guvernului rus”. Documentul elaborat de Departamentul de Securitate Național

Emisiunea „Drumul spre performanță”, vineri, 23 mai, de la ora 14.00. Gimnastica românească încotro?

Gandul acum 18 minute
Producția „Drumul spre performanță”, moderată de Daniel Nazare, a ajuns la episodul 21, până acum emisiunea fiind dedicată mai multor discipline sportive. Acum a venit rândul gimnasticii artistice să iasă la pupitru, fiind o disciplină sportivă care

Două aeronave F-16 achiziționate de România din Norvegia, în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu

Ziua Constanta acum 3 ore
Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat joi, 22 mai, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii. Potrivit MApN, acestea vor intra în dotarea Escadrilei 571 Aviați

USR cere explicații din partea ministrului de Externe, după ce Snoop a dezvăluit că fiica unui fost deputat PSD a ajuns „viceconsul” la New York fără experiență diplomatică

HotNews acum 2 ore
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a reacționat la investigația Snoop.ro și i-a cerut ministrului de Externe „să explice motivele pentru care Tamila Andreea Cristescu, fiica fostului deputat PSD Radu Cristescu, a fost detașată la Consulatul României d

Cod Roșu de vreme rea în județul Tulcea! A fost transmis mesaj Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Până la ora 19:00 ANM a emis o avertizare de cod roșu pentru localitățile Măcin, Isaccea, Jijila, Greci, Luncavița, Cerna, Carcaliu, Turcoaia, Peceneaga, Hamcearca din județul Tulcea. Potrivit ANM se vor semnala averse torențiale care vor acumula pe

Un a vion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-un cartier rezidenţiale din San Diego. Cel puțin 15 case și vehicule au fost cuprinse de flăcări

Adevarul acum 2 ore
Un avion privat de mici dimensiuni s-a prăbușit, joi dimineață, peste mai multe locuinţe şi maşini într-un cartier rezidențial din San Diego, provocând un incendiu. Localnicii au fost evacuaţi.

Gândul prezintă Best Of Ai aflat! Cu Ionuț Cristache – vineri, 23 mai, de la ora 15.00

Gandul acum 31 minute
Exclusivități şi primele reacții la cele mai dezbătute teme ale săptămânii chiar de la protagonişti! Dezvăluiri explozive și declarații incitante, momente surpriză și analize care poartă marca celor mai cunoscuți analişti. Pe toate le regăsiți în BE

Avertismentul lui Nicușor Dan privind starea economiei: „Cumva, noi suntem în recesiune în momentul ăsta” / Termenul pe care îl dă pentru învestirea guvernului

HotNews acum 6 ore
Președintele ales Nicușor Dan se întâlnește joi, 22 mai, cu ministrul de Finanțe, Tánczos Barna, și cel al fondurilor europene, Marcel Boloș, pentru a discuta despre problema deficitului bugetar și țintele asumate de România în fața Comisiei Europen

Vremea

București
acum

26°
joi

13°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/16°
Iasi
acum

19°
joi

12°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/14°
Constanta
acum

15°
joi

13°/24°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/20°
dum.

16°/19°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

11°/22°
vin.

14°/19°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/11°
Timisoara
acum

22°
joi

13°/23°
vin.

14°/19°
sâm.

10°/16°
dum.

7°/16°