Prima regulă a escavării: dacă te afli în groapă, opreşte-te din săpat. Aici a ajuns Elena Udrea cu lecturile. La Murphy. La un Murphy convenabil, de partid. Fără să ştie că primul murphysm s-a născut dintr-o tâmpenie pe care guvernul Boc o exersează de la inaugurare. E o întâmplare lesne de dibuit în preambulul murphysmelor. Inginerul Murphy era scos din sărite de un dobitoc care îmbinase greşit capetele unei curele. De aici constatarea care a deschis seria principiilor cunoscute: dacă e posibil ca un lucru să meargă prost, va merge prost.
Guvernul Boc e demult în rolul prostului care a lipit aiurea cureaua şi "căruia nimic nu i-a reuşit atât de plenar ca eşecul". Axiome. Nu mai e nimic de demonstrat aici.
Şi fiindcă toate merg prost, hăţurile hodoroagei de partid şi de stat au fost preluate de Elena Udrea. Deocamdată de pe blog. Blogul este ceea ce, înainte de alegeri, era Parcul Moghioroş, unde se întâlnea cu gospodinele sectorului, entuziasmate de macrameuri.
Dna Udrea era pe atunci epoca tinereţii politice. Anii au trecut, s-a dus epoca goblenurilor. Pe măsură ce Traian Băsescu şi-a rărit ieşirile, fiindcă se încheie nasol cu înjurături, blesteme şi gingăşii ca "trădătorule!", Elena Udrea a devenit argintul viu al partidului. Al guvernării. Locomotiva. A ajuns purtătoare de cuvânt a ideii că ei şi ai lor – PDL, coaliţie, guvern, preşedinte – nu trebuie să părăsească corabia în ruptul capului. Fără ei România ar lua apă. Nebunia asta o avea şi Ceauşescu. Ieşirile ministrului pe blog sunt imbolduri pioniereşti, de la iubiţi-vă ţara până la importanţa frunzei din brandul de ţară. Primul volum al ediţiei Opere. Îndemnuri, principii, analize vibrând la unison cu aroganţe de tipul "suntem pe drumul cel bun, avem nevoie de stabilitate, ce trebuie să ştim despre economia naţională...". Textul cu murphysmul a început cu
