Într-o vreme în care părea să fi fost înghiţit de vârtejul anonimatului, înotul românesc valsează pe creasta valurilor mondiale. În cadrul Campionatelor Naţionale de iarnă ale Statelor Unite, desfăşurate zilele trecute la Atlanta, Alexandru Coci (22 de ani), student al Universităţii din Alabama, a urcat pe treapta a treia a podiumului în proba de 100 m fluture (52,96), fiind devansat doar de americanii Jason Dunford (52,13) şi Tyler McGill (52,41).
Antrenat de unul dintre pilonii înotului românesc al ultimului deceniu, Ştefan Gherghel, Alex a încercat marea cu degetul într-o companie selectă a nataţiei de peste Ocean, iar bronzul cucerit cu un timp (52,96) ce-l apropie de baremul olimpic reprezintă o performanţă care-i hrăneşte moralul în perspectiva competiţiilor viitoare.
Dar cum a plonjat specialistul de la "fluture" în vâltoarea americană? Explică pentru ProSport Ştefan Gherghel. "Alex a lucrat cu fratele meu, Adrian, la CSM Braşov, până la vârsta de 18 ani, când a primit o bursă la Universitatea din Alabama, unde lucrează cu mine de doi ani. Povestea sa se ţese pe culoarele americane şi sper să devină una şi mai interesantă. La Atlanta a mai înotat şi 200 m fluture în ultima zi, deşi era obosit după un drum de România şi înapoi, după ce urcase de opt ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatele Naţionale în bazin scurt de la Hunedoara.
Cu toate acestea, Alex nu e inclus în lotul naţional din motive de invidie prostească", spune vicecampionul mondial, dublu participant la Jocurile Olimpice (Atena 2004 şi Beijing 2008).
Într-o vreme în care părea să fi fost înghiţit de vârtejul anonimatului, înotul românesc valsează pe creasta valurilor mondiale. În cadrul Campionatelor Naţionale de iarnă ale Statelor Unite, desfăşurate zilele trecute la Atlanta, Alexandru Coci (22 de ani), student al Universităţii din Alabama, a urcat pe tre