- Cultural - nr. 904 / 6 Decembrie, 2011 Raft POEMUL PHOENIX, DE NICOLAE BACIUT – REVELATIA UNOR ASTRALE LACRIMI DE POEZIE Mitul Pasarii Phoenix, pasarea alegorica ce renaste din propia cenusa, a vrajit omenirea din cele mai vechi timpuri, iar simbolistica ei dainuie si azi in traditia multor popoare, regasindu-se neincetat in creatiile marilor artisti. Cu siguranta, nu e simpla intamplare ca un intreg volum de versuri, semnat de Nicolae Baciut, sta sub semnul alegoric al versurilor din Poemul Phoenix, poetul conturand, astfel, coordonatele lirice ale unei arte poetice de o mare originalitate artistica, in care actul creatiei se defineste prin reiterarea mitului pasarii regeneratoare, cu pene de purpura si aur. Publicat in 2010, la Editura Nico, in cadrul colectiei "Cetateni de onoare ai Sarmasului”, initiata de primarul Ioan Mocean, volumul Poemul Phoenix se deschide cu o inedita poezie-incantatie: "Sarmas, Sarmas,/ marginea mea de oras, / timp colivie,/ rana ce-nvie/ Sarmas, Sarmas/ (...) Fa-ma copil,/ fa-ma fantana,/ sete sa-ti fiu/ mana in mana/ sa coboram/ din taram in taram,/ din lumina-n lumina”. (Sarmas). Tematica volumului este de o diversitate impresionanta, o buna parte din cele 86 de poeme care alcatuiesc volumul conturand un tulburator relief liric al anotimpurilor, in care cromatica este data, nu de paleta de culori a peisajului, ci de intensitatea trairii existentiale a eului liric, ca in poezia Vino, primavara ( Vino, primavara,/ nu te amana,/ eu sunt alta vara/ pentru toamna ta,// vino, lasa iarba/ sa o simt sub pasi -/ eu sunt inca verde,/ n-ai cui sa ma lasi,/ / vino inc-o data,/ lasa-ma sa-ti fiu/ cerul tau de ape,/ visul tau tarziu”.) sau ca in Anotimp pierdut: (Unde-i toamna/ care-n mine infrunzi,/ unde-i pleoapa, unde-i geana/ somnului cu ochi de zi?”) Poeme, in care constiinta marturisita a artificiului, elementul autobiografic, autorefere