Radu Prisăcaru, prefectul de Iaşi acuzat că ar fi cerut mită trei hectare de teren, susţine că a fost condamnat pe nedrept. Curtea de Apel Iaşi a decis luni 5 decembrie ca prefectul suspendat să primească patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.
„Am primit o sentinţă nedreaptă. Transmit felicitări judecătoarei Curţii de Apel Iaşi care a reuşit să condamne primul om pentru «...» (n.r.- aluzie la faptul că în interceptările DNA sunt foarte multe spaţii libere în discuţia în care prefectul ar fi cerut mită), pe înregistrări care nu denotă vreo vinovăţie, care nu sunt originale şi nu sunt autentice, declaraţii mincinoase, pentru o cerere de mită inexistentă a unui teren fantomă. Sigur va face istorie cu această hotărâre", a precizat Radu Prisăcaru pentru ziarul Adevărul.
Citiţi şi:
Fostul prefect de Iaşi a protestat în centrul oraşului. Vezi de ce a ieşit în stradă
UPDATE Fostul prefect al Iaşiului a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare!
Prefectul suspendat susţine că magistratul care a judecat dosarul s-a grăbit să ia o decizie. „Acum ne explicăm graba cu care a închis acest dosar in doar cinci zile, deoarece acest caz trebuia declarat în faţa UE ca fiind «rezolavt». După ce a respins toate cererile făcute în cadrul legii, neluând în considerare expertiza tehnico-criminalistică care spune foarte clar că înregistrările din dosar nu sunt autentice şi nu sunt originale, a reuşit să condamne (politic) o persoană împotriva căreia nu există nicio probă, care nu a solicitat nimic, nu a primit nimic şi căreia nu i s-a oferit nimic. Hotărârea este împotriva tuturor probelor de la dosar. Hotărârea este împotriva a şapte experţi independenţi care au spus: NEVINOVAT!", a spus prefectul suspendat. Radu Prisăcaru susţine că după părerea lui „ judecătorul a primit şi sentinţa".„Este o luptă pierdută pe nedrept, dar am c