Izbucnind în lacrimi, Elsa Fornero, ministrul italian al Muncii şi Afacerilor Sociale, a anunţat un plan agresiv de austeritate pentru salvarea ţării. Reducerea cheltuielilor cu 24 de miliarde de euro în următorii trei ani presupune, printre altele, controversatul proiect de reformare a sistemului de pensii, adică creşterea semnificativă a vârstei de pensionare. „Noi a trebuit să... şi plătim un preţ psihologic... cerem un...“, a spus Fornero printre suspine, fără a reuşi să termine fraza, care ar fi trebuit să conţină cuvântul „sacrificiu“, după cum a completat premierul Monti. Spectaculos, nu? Temperament latin, ce să-i faci.
Şi la noi, urmaşii Romei, nu-i aşa?, te-ai fi putut aştepta la şuvoaie de lacrimi după atâtea măsuri de austeritate. După atâtea reforme fâsâite. În sfârşit, să nu ridicăm pretenţii exagerate, în fond avem şi noi plânsetele noastre celebre. Pe alte teme, desigur. Problema e că în caz de eşec, de cacealma tipic românească, miniştrii, consilierii sau personajele în pieptul cărora marile schimbări băteau darabana sunt senini. Cu ochii reci şi goi ne spun „pas“.
Anca Boagiu, de exemplu. „Din punctul meu de vedere, nu vor fi respectate termenele. Probabil, va fi o lucrare care se va termina anul viitor“. Este vorba despre porţiunea din viitoarea autostradă Bucureşti-Ploieşti, tronsonul înhăţat de trei „regi ai asfaltului“ şi care trebuia terminat acum, în decembrie. Trebuia terminat cu toate cele două „noduri“, unul în localitatea Bărcăneşti şi altul la centura Ploieşti-Vest. Nodurile s-au metamorfozat, sub severa privire a ministresei şi a penalizărilor glumeţe, în sensuri giratorii. Evident, la bani de „noduri“. Nu tu lacrimi, nu tu scuze, nu tu cenuşă în cap. N-a fost să fie, asta-i treaba! Nici fostul ministru al Muncii Ioan Botiş, cel care şi-a cadorisit nevasta cu proiecte europene, nu scoate o şoaptă despre finalul neferici
