După 1989, încercând să compenseze timiditatea estetică a trecutelor regimuri, liderii politici ai Târgu Mureşului, români şi maghiari deopotrivă, au decis să crească producţia de statui la hectar. De ambele naţii, natürlich. Dacă toate merg bine, în câteva decenii oraşul riscă să aibă o armată mai numeroasă decât cea a chinezilor de la Mausoleul Qin Shihuangdis. Până una alta, astăzi, în zona centrală a oraşului întâlneşti mai multe statui decât, să spunem, magazine alimentare. Într-o ordine aproape aleatoare: Avram Iancu, Bernády György, Nicolae Bălcescu, Bartok Béla, Emil Dandea, Körösi Csoma Sándor, Monumentul Soldatului Necunoscut, Petöfi Sándor, Petru Maior, Borsos Tamás, Alexandru Papiu Ilarian, Aranka György, Mihai Eminescu, Rákoczi Ferenc al II-lea, Mihai Viteazul, fraţii Bolyai, Monumentul Latinităţii. Şi nu i-am amintit pe toţi bărbaţii desăvârşiţi de prin pieţele sau piaţetele oraşului. De femei, nici vorbă, ce să caute sexul frumos în estetica urbană? Că fostul primar Dandea are mânile cam disperat de mari, că omologul său maghiar, Bernády, are un picior mai lung decât celălalt, că, în general, lucrările acestea artistice au fost făcute în dorul lelii, nu mai contează. Cantitativi din cale afară, aleşii locali mizează pe mama ştiinţelor, statistica: cât mai multe statui, ţării. Mă gândesc uneori, uşor diabolic, ce s-ar întâmpla dacă într-o noapte, când oraşul doarme, toate personajele acestea ar prinde viaţă şi s-ar trezi faţă în faţă…

După martie 1990, gesturile politicienilor târgumureşeni aduc uneori cu imaginea gripatului care îşi bea ceaiul tămăduitor stând desculţ în zăpadă. Cornel Brişcaru, candidatul PSD pentru funcţia de primar la alegerile de anul viitor, a venit, şi el, cu o iniţiativă demnă de aroganţa politică a ultimilor 20 de ani: în numele Asociaţiei pentru Promovarea Drepturilor Omului „Lider”, al cărui preşedinte este, a cerut