Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru Bursa de Peşte din Tulcea, obiectiv de investiţii finanţat din Fondul European pentru Pescuit
Guvernul a aprobat, astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii Bursa de Peşte din Tulcea, prima investiţie de acest tip din România în sectorul piscicol. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 77 milioane lei.
Finanţarea se va face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European pentru Pescuit (FEP), prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii aprobate.
Bursa de Peşte din Tulcea va concentra oferta de produse pescăreşti provenite din zona Deltei Dunării şi a Mării Negre, prin cele 14 puncte de colectare aparţinând Bursei, unde asociaţiile de pescari şi pescarii profesionişti din aria Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării vor avea obligaţia de a transporta peştele capturat. Se creează astfel posibilitatea comercializării peştelui direct prin Bursa de Peşte, unde preţul se stabileşte în mod transparent, ceea ce va contribui la reducerea pescuitului ilegal şi la eliminarea verigii intermediare reprezentate de speculanţi. La rândul lor, cumpărătorii vor beneficia de produse comercializate în condiţii optime de igienă şi conservare.
Înfiinţarea Bursei de Peşte din Tulcea se numără printre obiectivele pe care România şi le-a propus în Planul Naţional Strategic pentru Pescuit 2007-2013, pentru dezvoltarea infrastructurii aferente desfăşurării activităţilor pescăreşti la Marea Neagră şi în Delta Dunării.
Biroul de presă
Sursa: Agerpres.ro
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentr