Un text din Catavencii

De un Moş Nicolae, demult, am primit o carte şi cîteva mandarine. Cartea era învelită ca un pachet şi avea şi o fundă. Mirosul mandarinelor ajunsese pînă la copertă şi a mai rezistat o zi după ce mandarinele s-au terminat. Mai avusesem pînă atunci două experienţe cu Andersen – Lebedele şi Fetiţa cu chibrituri în nişte cărţulii pentru copii din colecţia Traista cu poveşti. Lebedele se termina semi-nasol. Fetiţa cu chibrituri catastrofal. Dar dacă iau la socoteală basmele acestui danez sucit, cele mai multe se termină prost.

Mica sirenă dispare, Soldatul de plumb sfîrşeşte pe foc ca şi Bradul de Crăciun, prinţesa care se pupă cu prinţul travestit în porcar rămîne cu buza umflată, privighetoare împăratului Chinei îşi ia zborul. Privighetoarea măcar, după ce-l ajută pe împărat să se vindece, rămîne prin preajmă, dacă mai are împăratul nevoie de terapie prin muzică. În răţuşca cea urîtă partea nasoală ţine pînă aproape de sfîrşit şi, mă gîndesc acum, chiar dacă s-a văzut ea lebădă, cu siguranţă că e o lebădă complexată, care nu va uita toată viaţa uşuielile de care a avut parte pînă la prima tinereţe. I-am păstrat undeva în amintire un oarece resentiment lui Andersen fiindcă m-a făcut să plîng şi pentru că şi în basmele care se termină cu bine mi-era frică să nu păţească vreo nepăţită personajele la care ţineam.

Îl mai ţineţi minte pe soldatul trecut în rezervă din Amnarul? Puţin i-a lipsit s-o încurce definitiv pe eşafod pentru că-şi pusese cîinii să i-o aducă pe fata împăratului ca s-o sărute. Norocul lui a fost că atunci cînd l-a întrebat călăul dacă mai are vreo dorinţă a cerut să fumeze şi şi-a pus în funcţie amnarul cu care-şi chema cîinii. Dacă scăpăra o dată venea cel mai mic, care-i aducea bani de aramă, dacă scăpăra de două ori se ivea cel mai mărişor, cu bani de argint, iar dacă scăpăra de trei ori, apărea cel mai mare