În politica pământului, drumul de la "Crucea de piatră" la pridvorul bisericii se face fără ruşine şi fără penitenţă. Iar ea, Biserica, nu mai are tăria de a-l trimite pe păcătos să se primenească înainte de a i se băga pe sub patrafir, nu ca să i se spovedească, ci ca să-i pretindă.

Nu spun nicio noutate susţinând că acela care va avea Biserica în 2012 va câştiga o parte însemnată a electoratului. Cum va alege această instituţie între morală şi interes rămâne de văzut. Bartolomeu Anania spunea cândva că Biserica trebuie să fie pregătită să se implice electoral în alegeri, deşi aceasta nu face şi nu va face politică. Şi totuşi, adăuga el, "îşi poate permite ca, din patru în patru ani, să sfătuiască alegătorul, astfel încât politica să poată fi făcută de cei mai buni". "Alegatorii sunt împărţiţi în cei care sunt membrii unor partide politice - cu ei nu vom avea treabă - şi indecişii. Or, preotul este sfătuitorul dintotdeauna al enoriaşilor lui. Şi atunci dacă această categorie, indecişii, îl întreabă pe preot: părinte, cu cine crezi că trebuie să votez? el nu are voie să ridice din umeri şi să spună că Biserica nu face politică", susţinea Bartolomeu Anania.

Poate că o atare observaţie ar fi fost absolut corectă în măsura în care Biserica se dovedea a fi o instituţie independentă. Dar Biserica depinde de banii şi bunăvoinţa guvernului în aceeaşi măsură în care depind, într-un fel sau altul, toate celelalte instituţii mirene ale statului. Consecinţa - o optime din cele aproximativ 9000 de amendamente depuse de parlamentari la Proiectul Legii Bugetului pe 2012 au avut în vedere alocarea unor sume importante Bisericii. Marea majoritate a iniţiatorilor - reprezentanţi ai tuturor partidelor parlamentare - au fost conştienţi că nu vor avea sorţi de izbândă; "dar dacă n-am fi făcut-o, am fi fost criticaţi de neimplicare" mai spun ei, în calitate de lobby-şti ai