În fiecare zi, la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti se derulează activităţi cu specific cultural, organizate de diverse instituţii, asociaţii sau parteneri care au considerat că sala mare a teatrului este locul ideal pentru astfel de manifestări. Acestea sunt intercalate în programul obişnuit al instituţiei noastre, care prezintă următoarele spectacole:
- piesa „O SCRISOARE PIERDUTĂ”, după IL Caragiale, în regia lui Zoltan Shapira, care se va juca miercuri, 7 decembrie, de la ora 10.00;
- joi, 8 decembrie, începând cu ora 18.00, veţi putea urmări piesa „CĂSĂTORIA” de Gogol, în regia lui Matei Varodi şi scenografia Mirunei Varodi;
- sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 18.00, actorii Vasile Pieca, Tudoriţa Popescu, Petre Dumitrescu şi Dan Andrei vor pune în scenă piesa „INVESTIŢIA” de Sebastian Ungureanu, în regia lui Matei Varodi;
- piesa „CLASIC ŞI MODERN” semnată de George Diaconescu şi Dan Dimitriu se va juca sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 11.00 şi duminică, 11 decembrie, de la ora 18.00.
Pentru fiecare reprezentaţie obişnuită din incinta teatrului preţul unui bilet este 10 lei. Elevii şi studenţii beneficiază de o reducere de 50%, iar pensionarii pot intra gratuit, în limita locurilor rămase libere.
Secţia pentru copii şi tineret „Aşchiuţă” prezintă două piese:
- sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 11.30, piesa „HOTARUL BASMELOR”;
- duminică, 11 decembrie, de la ora 11.30, spectacolul „SCUFIŢA ROŞIE”.
Preţul unui bilet este de 5 lei, se arată într-un comunicat al Teatrului Al. Davila Pitești.