Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne-au scumpit creditele!

Publicat in Libertatea, marți 6 decembrie 2011 ·

Perioada dificilă prin care trec instituţiile de finanţare din întreaga lume, şi, implicit cele din România se răsfrânge direct asupra populaţiei. Pentru a-şi rotunji veniturile, din iunie şi până în octombrie băncile au scumpit de trei ori dobânzile, fără să le pese de noi, creditorii. Perioada dificilă prin care trec instituţiile de finanţare din întreaga lume, şi, implicit cele din România se răsfrânge direct asupra populaţiei. Pentru a-şi rotunji veniturile, din iunie şi până în octombrie băncile au scumpit de trei ori dobânzile, fără să le pese de noi, creditorii.

După ce în prima parte a anului s-a încercat repornirea creditării în România, iar băncile se lăudau cu dobânzi care de care mai mici, acum se întoarce iar totul pe dos. Din iunie, când dobânzile la împrumuturile în lei pentru populaţie şi firme erau de 11,9%, şi, respectiv, 9,1% pe an, până în octombrie s-au făcut trei scumpiri, ajungându- se la salturi de 12,8% şi, respectiv 10,1% pe an. Şi asta, în condiţiile în care datele BNR arată clar că la depozitele de economii dobânzile au rămas neschimbate! Cu alte cuvinte, bancherii întind mâna, ne iau banii şi îi bagă fix în buzunarul lor, fără să le pese că şi noi, oamenii pe spinarea cărora ei se îmbogăţesc, suntem în criză! Lor să le fie bine şi să le crească profitul, că populaţia trebuie să plătească. Concret, cine făcea în iunie un credit ipotecar de 200.000 de lei, pe 25 de ani, avea o rată de 1.673 de lei/lună, cu 71 de lei mai puţin decât dacă ar fi făcut împrumutul în luna octombrie.

Credit ipotecar pe 25 de ani - 200.000 de lei Rată lunară iunie 2011 -1.673 de lei Rată lunară octombrie 2011 - 1.744 de lei Diferenţă - 71 de lei

Credit de nevoi personale pe 5 ani - 20.000 de lei Rată lunară iunie 2011 - 473 de lei Rată lunară octombrie 2011 - 478 de lei Diferenţă - 5 lei Sursa: www.finzoom.ro

Iunie 2011

11,9% - dobânda pe

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, după decizia CCR privind candidatura lui Călin Georgescu: „Închide un episod extrem de tensionat și periculos pe care România l-a trăit”

HotNews acum 23 minute
Premierul Marcel Ciolacu a avut marți seară o primă reacție după decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a respinge definitiv candidatura lui Călin Georgescu la alegeri prezidențiale. Ciolacu a transmis că decizia CCR reprezintă o încheie

Ucraina acceptă o încetare a focului de 30 de zile. Decizia finală e la Moscova

Ziua Constanta acum 41 minute
Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în conflictul cu Rusia în timpul discuțiilor cu oficialii americani din Arabia Saudită. Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în

Nicuşor Dan: Partidele corupte care au promovat incompetenţi în funcţii publice, principalele vinovate pentru situaţia de haos/ Statul român e slab şi vulnerabil/ Este misiunea viitorului preşedinte să repornească lupta anticorupţie şi să refacă punţile

News.ro acum 53 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, afirmă că ”partidele politice corupte care au promovat incompetenţi în funcţii publice sunt principalele vinovate pentru situaţia de haos în care ne aflăm astăzi”, adăugând că decizia C

BREAKING | Decizie CCR: Legea privind pensiile militare este neconstituţională

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a admis sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că legea de completare a Legii privind pensiile militare este neconstituţională, relatează Agerpres. Potrivit unui anunț oficial al CCR, îÎn şedinţa din data d

Anamaria Gavrilă, după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu: “Un sistem înfiorător și-a arătat colții și devorează din democrația și din libertatea noastră”

G4Media acum 2 ore
Anamaria Gavrilă, lidera partidului POT, a declarat marți, după ce Curtea Constituțională a invalidat candidatura lui Călin Georgescu, că “România se află într-o situație extrem de dificilă”. “Odată cu anularea ilegală a alegerilor prezidențiale, un

Ucraina este de acord să accepte o încetare a focului imediată, de 30 de zile, potrivit unei declarații comune SUA-Ucraina / Statele Unite vor ridica imediat suspendarea schimbului de informații și vor relua asistența de securitate pentru Ucraina

G4Media acum o ora
Ucraina a fost de acord să accepte o propunere americană pentru o încetare imediată a focului de 30 de zile și să ia măsuri pentru restabilirea unei păci durabile după invazia Rusiei, potrivit unei declarații comune SUA-Ucraina de marți, transmite R

Donald Trump anunță că va crește la 50% taxele pe importurile de oțel și aluminiu din Canada

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat marți, 11 martie, că va dubla tarifele pentru oțelul și aluminiul importate din Canada, de la 25% la 50%. Măsura va intra în vigoare miercuri dimineață, a scris Trump, într-o postare pe rețeaua sa de sociali

Parlamentul European aprobă 1,9 miliarde de euro pentru Moldova, un pachet de ajutor economic record în istoria independenţei ţării

News.ro acum 5 ore
Parlamentul European a votat marţi pentru acordarea unui pachet de ajutor economic de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova, un record în istoria post-independenţă a ţării. Potrivit eurodeputatului Siegfried Mureşan, votul a fost covârşitor:

Reparație morală?! La 3 ani după David Popovici, Gică Hagi va fi decorat cu cea mai înaltă distincție a statului român

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, îl va decora pe Gică Hagi (60 de ani) cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincție a statului. Ceremonia de decorare a fost programată pe 12 martie, de la ora 1

Dominic Fritz: Nu e un sfârşit fericit, ci un început greu. Călin Georgescu nu va mai fi pe buletinul de vot, o veste liniştitoare pentru mulţi/ Nu e momentul să răsuflăm uşuraţi

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a reacţionat după ce CCR a respins definitiv candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale, el afirmând că este o veste liniştitoare pentru mulţi, dar a

Vremea

București
acum

16°
mar.

11°/21°
mie.

12°/20°
joi

13°/24°
vin.

13°/23°
Iasi
acum

19°
mar.

11°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/16°
mie.

11°/17°
joi

10°/17°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

10°/17°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

9°/18°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/16°
mie.

9°/19°
joi

12°/20°
vin.

10°/20°