Argentina a pierdut (1-3) finala cu Spania, ratând pentru a patra oară ocazia de a se impune în Cupa Davis.
Eşecul suferit duminică seară este cu atât mai apăsător cu cât este cel de-al patrulea înregistrat de „pume" după cele din 1981, 2006 şi 2008.
O serie neagră care nu are precedent în Cupa Davis - România şi India au câte trei înfrângeri în finală din tot atâtea posibile. Este adevărat că acum puţini se aşteptau ca Argentina să câştige pe terenul lui Nadal.
La capătul unui meci în care a dominat primul set (6-1), iar în cel de-al patrulea a avut 5-3, Juan Martin Del Potro a fost nevoit să se recunoască invins de Rafael Nadal (foto), care l-a executat cu un neverosimil 7-0 în tie-break. Astfel echipa Argentinei a ratat o nouă ocazie de a câştiga Cupa Davis, singura competiţie pe echipe care se organizează în tenis, la masculin.
La puţin timp după ce a savurat câştigarea Cupei Davis, Rafael Nadal a anunţat că nu va participa la ediţia din 2012. „Este ceva sigur. Anul viitor este unul olimpic. Am văzut calendarul şi îmi va fi imposibil să joc şi la Londra, şi în Cupa Davis. De câţiva ani, eu disput cele mai multe jocuri în tenisul mondial. Trebuie să fiu atent. Să nu exagerez. Anii următori nu ştiu ce voi face, însă în 2012 nu voi participa. Spania are jucători care să mă înlocuiască", a declarat Rafa.