Câţiva reprezentanţi ai clubului de fotbal Universitatea Cluj, printre care antrenorul Ionuţ Badea şi jucătorul Gabriel Machado, au fost prezenţi astăzi la centrul Pinocchio, unde au împărţit cadouri copiilor internaţi.
Directorul sportiv al clubului, Felix Grigore, antrenorul Ionuţ Badea şi jucătorul Gabriel Machado au jucat rolul de Moş Nicolae pentru copilaşi de la centrul Pinocchio. Ei au venit cu pungile pline de cadouri pentru a-i înveseli pe micuţii cu handicap neuro-psihic.
“Este foarte bine că facem aceste gesturi pentru copii. A fost foarte frumos că ne-au cântat colinde pentru că stiu că ele vin din suflet. Ştiindu-le problema, mă bucur că i-am putut ajuta măcar puţin”, a spus Gabriel Machado la ieşirea din centru.„E un moment foarte emoţionant, un moment dificil, pentru ei în primul rând, pentru noi care privim. E bine să nu stăm cu mâinile în sân, să existe astfel de centre. Sperăm să le fii dat o rază de bucurie acestor copii prin venirea noastră aici şi prin aceste cadouri”, a spus Ionuţ Badea.
În Brazilia nu se sărbătoreşte Moş Nicolae
Gabriel Machado a povestit că brazilienii nu îl sărbătoresc pe Moş Nicolae, ci doar Crăciunul. El a mărturisit că nu a primit niciun cadou de Moş Nicolae, dar că i-a cumpărat deja fiului său un cadou de Crăciun.
„Nu este o astfel de sărbătoare în Brazilia.Eu nu am primit nimic, sunt singur acum şi nici nu am vrut nimic. I-am cumpărat deja un cadou fiului meu. Noi în Brazilia sărbătorim Crăciunul stând cu familia acasă”, a spus Machado.
Cadou de 6 puncte
Cei de la „U” Cluj doresc să câştige meciul de sâmbătă cu Vaslui pentru a nu ieşi din obiectiv, ba mai mult să facă 6 puncte din următoarele două partide disputate pe teren propriu. „Sâmbătă este o partidă importantă pentru noi şi ne pregătim ca atare. Nu există presiune la nivelul lotului. Există o mare dor