Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti!

Publicat in Jurnalul, marți 6 decembrie 2011 ·

„Vreau să cred că anunţul băncii centrale a Austriei privind reducerea fluxurilor de capital ori este o eroare, ori o neînţelegere a efectelor. Nu vrem să fim în situaţia de a le aduce aminte prietenilor europeni cât au condiţionat accesul României în UE de privatizarea sistemului bancar. Domnilor, aţi obţinut profituri uriaşe în România din 2000 până în 2009. Azi, dacă vă pregătiţi cumva să lăsaţi economia românească nefinanţată pe timp de criză, o vom considera ca un act lipsit de fair play în relaţia cu România... Sper că ţările care au in­trat mai târziu în UE nu vor fi puse în situaţia de a plăti lăcomia sistemelor bancare, imprudenţa şi lipsa de res­ponsabilitate de pe vremea când dă­deau credite cu buletinul.” Aproape că nu ar mai fi nimic de adăugat la aceste cuvinte rostite de preşedintele Băsescu!

Atâta doar că cele spuse, inclusiv despre presiunile occidentale inadmi­si­bile pentru înstrăinarea sistemului ban­car, n-au fost spuse încă acum câţiva ani! Se ştia ce efecte dramatice poţi resimţi când ajungi să depinzi integral de alţii! Şi de lăcomia unor bănci care nici măcar nu sunt ale tale şi care, tocmai nefiind ale tale, te pot lăsa cracă exact atunci când îţi este cel mai rău! De incriminat nu sunt însă decât acei români care au dat băncilor străine totul pe mână! Băncile străine nu sunt de incriminat: ele nu urmăreau decât profitul şi nu­mai profitul! Dezvoltarea Ro­mâniei nu este treaba lor! Ofici­a­li­za­rea mai de mult a acestor adevăruri poate ar fi oprit măcar contractarea îm­prumutului-mamut de la FMI pentru a înlocui în favoarea băncilor stră­ine din România finanţarea sistată tocmai de mamele lor din străinătate în contextul crizei. Şi acum, băncile străine îţi dau un picior în gură! Mai pe scurt spus: pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti!

Total condamnabilă este lipsa de reacţie promptă a guvernatorului Isărescu, cel

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 34 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 13 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum o ora
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 46 minute
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 20 minute
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Biden graţiază 39 de condamnaţi şi comută 1.500 de pedepse

News.ro acum 22 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden anunţă joi că a acordat 39 de graţieri şi că a comutat pedepsele a aproape 1.500 de persoane, relatează AFP. ”Graţiez 39 de persoane care au dat dovadă de o reabilitare reuşită”, a anunţat într-un comunic

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

„Nu suntem pregătiţi pentru ceea ce ne aşteaptă în patru-cinci ani”, avertizează secretarul general al NATO Mark Rutte

News.ro acum 29 minute
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile pentru apărare,

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°