Starea pacientului Andrei Tinu este foarte bună, medicii spunând că nu se grăbesc să îl opereze şi că o intervenţie chirurgicală ar putea avea loc peste câteva zile, dar numai dacă vor fi siguri că va fi eliminat orice risc.
"Suntem foarte mulţumiţi de starea evoluţiei pacientului Andrei Tinu. Este foarte bună, ar putea fi operat din nou peste câteva zile pentru a închide inciziile", a declarat, marţi, pentru agenţiei MEDIAFAX, şeful clinicii de Chirurgie Plastică şi Reparatorie şi Arsuri de la Spitalul Floreasca, prof. Ioan Lascăr.
Acesta a precizat că intervenţia chirugicală va fi făcută numai atunci când medicii vor fi siguri că nu există niciun risc.
"Nu ne grăbim cu operaţia, mai aşteptăm câteva zile. Îl vom opera atunci când vom fi siguri că numai există niciun risc. Altfel am risca să o luăm de la capăt", a adăugat profesorul Lascăr.
Andrei Iucinu Tinu, în vârstă de 26 de ani, a fost internat de urgenţă în 26 octombrie, la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce a fost muşcat de viperă.
El a fost operat sâmbătă noapte, după ce starea lui s-a agravat.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, declara că hematomul suferit la o mână s-a extins înspre umăr, astfel că a fost necesară o intervenţie de decompresie pentru degajarea veninului.
"A doua operaţie vizează închiderea antebraţului şi a braţului. Dar acest lucru va putea fi realizat în funcţie de evoluţia locală. De fapt, evoluţia locală va dicta momentul doi al operaţiei", spunea la acea vreme şeful Clinicii de chiurgie plastică.
Starea pacientului Andrei Tinu este foarte bună, medicii spunând că nu se grăbesc să îl opereze şi că o intervenţie chirurgicală ar putea avea loc peste câteva zile, dar numai dacă vor fi siguri că va fi eliminat orice risc.
"Suntem foarte mulţumiţi de starea evoluţiei pacientului Andrei Tinu. Este foarte