Am smuls măşti, am clătinat fotolii, am spus adevăruri dureroase, dar şi poveşti de oameni speciali. De un an, în fiecare zi, suntem vocea dumneavoastră.
Politicieni cu dublă identitate, interese dubioase, vieţi distruse ale unor copii ce trăiesc în casa-vizuină. Este doar un fragment din realitatea pe care v-am prezentat-o în ziar.
La nici două luni după lansarea ziarului, la 6 decembrie 2010, „Adevărul" a cutremurat viaţa social-politică din Moldova. Când abia se făcuse puţină linişte iar reprezentanţii contestatei coaliţii de guvernare îşi împărţeau fotolii şi funcţii, am zdruncinat ţara.
Oligarhul-politician cu dublă identitate
La 27 ianuarie 2011, am dezvăluit că al treilea om în stat, proaspătul prim-vicepreşedinte al Parlamentului de la Chişinău, Vladimir Plahotniuc, are două identităţi: una moldovenească şi cea de-a doua în actele româneşti, unde şi-a schimbat numele în Vlad Ulinici.
Investigaţia a făcut vâlvă şi în „Adevărul" din dreapta Prutului, dar şi în toată mass-media moldovenească şi cea românească. Cu imaginea vizibil şifonată, oligarhul-politician şi-a păstrat totuşi fotoliul, deşi în alte ţări ilegalităţi similare i-au costat funcţiile pe cei de la putere. Tot iarna trecută, „Adevărul" l-a descoperit şi pe „Assange de Moldova", studentul la IT Grigore Diviza care a pus mâna pe baza de date a Fiscului.
GALERIE FOTO „Adevărul" după un an. Revoluția continuă!
(VIDEO) Vezi mesajul Ambasadorului României la Chişinău pentru „Adevărul" din Republica Moldova
După modelul proprietarului WikiLeaks, care a stârnit un scandal internaţional publicând secrete de stat, Grigore a postat pe blog-ul său informaţii cu caracter personal ale unor cunoscuţi afacerişti şi politicieni.
V-am relatat în exclusivitate şi despre faptul că judecătoarea-călău de la Tiraspol, Galina Mamei, cea care l-a condamnat la 15 ani de î