De Volkskrant, Amsterdam: Forţa economică nu este singurul criteriu definitoriu pentru o putere mondială. Ceea ce contează este modul în care sistemele politice reacţionează la noile crize. Din acest punct de vedere, Uniunea Europeană încă are şanse, apreciază istoricul olandez Dirk-Jan van Baar. Extrase.
Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi Anul 2011 prezintă toate caracteristicile pentru a rămâne în istorie ca un an catastrofal; în plus, Statele Unite şi Europa riscă să intre în colaps din cauza propriilor datorii. SUA şi Europa au deja reputaţia de a fi copiii-problemă ai economiei mondiale şi au ajuns să primească lecţii de la capitaliştii de stat din China, de la diplomaţii din Singapore şi de la economiştii indieni. Prin urmare, nu este surprinzător că numeroşi observatori sensibili la spiritul vremurilor anticipează sfârşitul celor patru secole de dominaţie occidentală şi văd cum soarele începe să se ridice în Extremul Orient.
Atitudinea preşedintelui american merge în acest sens: el doreşte ca Statele Unite să facă mai întâi ordine în economia naţională, înainte de a se implica în noi intervenţii externe.
În timp ce omul cel mai puternic al planetei apreciază că Washingtonul şi-a fixat obiective prea mari, el tinde să fie de acord că America suferă de “supraextindere imperială”, idee exprimată de istoricul Paul Kennedy (care a scris în 1987 cartea “The Rise and Fall of the Great Powers: Economic Change and Military Conflict From 1500 to 2000” (tradusă în limba română sub titlul “Ascensiunea şi decăderea marilor puteri. Transformări economice şi conflicte militare din 1500 până în 2000”, Editura Polirom, 2011).
Experimentare şi inovaţie
Paul Kennedy a făcut această predicţie cu puţin timp înainte de încheierea Războiului Rece şi, nu doar că nu anticipase progresul democraţiei pe plan globa
