Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Billa deschide supermarketuri în centrele comerciale Winmarkt din Galaţi şi Piatra-Neamţ

Publicat in Ziarul Financiar, marți 6 decembrie 2011 ·

Reţeaua de supermarketuri Billa, care deţine 59 de magazine pe piaţa locală, va deschide alte două unităţi în centrele comerciale Winmarkt din Galaţi şi Piatra-Neamţ, deţinute de compania italiană Immobiliare Grande Distribuzione (IGD).

Magazinul din Piatra-Neamţ va fi deschis pe 14 decembrie şi va avea o suprafaţă de aproape 900 de metri pătraţi, în timp ce supermarketul din Galaţi va fi deschis la începutul anului viitor într-un spaţiu de 827 de metri pătraţi. Italienii deţin pe piaţa locală 15 centre comerciale de mici dimensiuni, pe structura fostelor magazine universale comuniste din centrul unor oraşe precum Galaţi, Piatra-Neamţ, Vâlcea, Tulcea sau Ploieşti, cumpărate în prima parte a anului 2008.

"Prin acest nou acord, procesul de introducere a ofertei alimentare în centrele comerciale Winmarkt este aproape finalizat. Acest proces, început în anul 2009 ca o componentă importantă a strategiei companiei, a avut drept rezultat implementarea a câte unui operator de supermarketuri în zona centrală a 12 oraşe din reţeaua Winmarkt", a declarat Antonio Di Berardino, CEO al Winmarkt. Billa, companie cu afaceri de 272 mil. euro pe piaţa locală în 2010, a mai deschis în acest an patru magazine.

Reţeaua de supermarketuri Billa, care deţine 59 de magazine pe piaţa locală, va deschide alte două unităţi în centrele comerciale Winmarkt din Galaţi şi Piatra-Neamţ, deţinute de compania italiană Immobiliare Grande Distribuzione (IGD).

Magazinul din Piatra-Neamţ va fi deschis pe 14 decembrie şi va avea o suprafaţă de aproape 900 de metri pătraţi, în timp ce supermarketul din Galaţi va fi deschis la începutul anului viitor într-un spaţiu de 827 de metri pătraţi. Italienii deţin pe piaţa locală 15 centre comerciale de mici dimensiuni, pe structura fostelor magazine universale comuniste din centrul unor oraşe precum Galaţi, Piatra-Neamţ, Vâlcea, Tulcea sau P

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anchetă la Spitalul Judeţean Sibiu după ce un chirurg a fost acuzat de mai mulți colegi că tratează în stare de ebrietate pacienţii

G4Media acum 44 minute
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, pentru Agerpres, că va „declanşa o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”, după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de mai mulţi colegi,

Raisa, fetița de doi ani dispărută în Dolj, a fost găsită moartă la câteva sute de metri de casă

HotNews acum o ora
Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj

Pedro Sanchez: Spania va recunoaște statul Palestina cu Ierusalimul de Est drept capitală

Wall-Street.ro acum o ora
Spania va recunoaşte statul Palestina, care va include Fâşia Gaza şi Cisiordania, unificat sub conducerea Autorităţii Naţionale Palestiniene şi cu Ierusalimul de Est drept capitală, a declarat premierul spaniol Pedro Sanchez, relatează Agerpres. "Si

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum 56 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Ciolacu: Recomandările din Studiul economic al OCDE sunt corelate cu obiectivele programului nostru de guvernare, axat pe modernizarea economică şi socială a ţării

News.ro acum 18 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a prezidat, marţi, Comitetul Naţional pentru Aderarea României la OCDE, care reuneşte reprezentanţii principalelor ministere, instituţii şi autorităţi publice implicate în procesul de aderare. Membrii Comitetului Naţion

Vremea în luna iunie. Prognoza anunțată de meteorologi pentru următoarele patru săptămâni: Va fi mai cald decât în mod normal

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, mai exact pentru perioada 27 mai - 23 iunie. Potrivit meteorologilor, prima lună de vară va aduce temperaturi mai crescute decât cele n

Cum se votează la alegerile din 9 iunie. Alegătorii vor primi câte cinci buletine de vot

Mediafax acum o ora
Preşedintele Autorităţii Eelectorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marţi cum va decurge votul duminică, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ştampilă şi vor avea la dispoziţie o tuşieră. Cetăţenii care nu se a

Platforma YTM.ro, oferită gratuit de Universitatea de Vest din Timișoara, ajută tinerii să găsească programul de studii care li se potrivește

Press Alert acum o ora
UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră. Platforma YTM este o platformă de testare psiho-vocațională dezvoltată de Universitatea de Vest din Timișoara, adresată elev

Măsurile PSD susțin revitalizarea industriei românești: se redeschid uzine mari și combinate siderurgice

Ziua News acum o ora
Industria este un sector economic cheie și care a fost afectat de multiple transformări de-a lungul anilor. Acum, Guvernul condus de Marcel Ciolacu a anunțat o serie de măsuri și investiții menite să revitalizeze industria grea românească, având în

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 4 ore
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

20°
mar.

12°/22°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

11°/23°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°