Scăderea economiilor din zona euro şi China nu poate fi contrabalansată de evoluţia modestă a economiei americane. Analiştii se aşteaptă ca băncile centrale din zona euro şi China să folosească politica monetară pentru susţinerea relansării economice.
Criza datoriilor suverane este posibil să fi provocat o contracție mai puternică a economiei zonei euro decât era prevăzut inițial, iar creșterea economică a Chinei s-a gripat, conform unor studii publicate luni care prevăd o încetinire a creșterii economice globale în viitorul apropiat. Peste ocean, deşi a crescut foarte puţin în ultimii doi ani, sectorul serviciilor din Statele Unite, pare în continuare puternic, dar asta nu poate contrabalansa efectele negative la nivel global.
Informațiile despre o potențială slăbire a creșterii economiei Chinei și despre problemele zonei euro au survenit la începutul unei săptămâni care s-ar putea dovedi crucială în rezolvarea unei crize a datoriilor suverane care amenință să destrame uniunea monetară europeană. Acest deznodământ ar putea avea consecințe grave pentru economia mondială.
BCE şi BPOC ar putea reduce din nou dobânda cheie
Acestea sunt motivele pentru care, potrivit CNBC, unii analiști se așteaptă că Banca Centrală Europeană va reduce dobânzile, joi, și va sprijini financiar băncile aflate în dificultate. Şi în China economiştii se așteaptă la măsuri de politică monetară prin care bănca centrală (People Bank of China PBOC), să sprijine economia aflată în serioase dificultăţi – după cum arată indicele PMI calculat de HSBC pentru sectorul serviciilor din China, care a scăzut până la 52,5 puncte, de la vârful de 54,1 puncte atins în octombrie.
„Având in vedere că presiunea inflaţiei slăbeşte guvernul de la Beijing poate și trebuie să implementeze politici de sprijinire a micilor întreprinzători și a industriei serviciilor pentru a menține