Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Madrid de lux, Barça e confort II! Academia Hagi a dat viaţă unui cartier rezidenţial

Publicat in Pro Sport, marți 6 decembrie 2011 ·

Cine vrea să-şi ridice casă lângă complexul sportiv al "Regelui" de la Ovidiu are doar trei opţiuni de proiect, denumite după reperele carierei lui Hagi: "Brescia", "Barcelona" şi "Madrid"

"Academia Hagi" este doar o parte din proiectul rezidenţial care se ridică la Ovidiu (judeţul Constanţa). Cel mai valoros fotbalist român este implicat financiar doar la complexul său sportiv, însă tot ce se ridică în zonă poartă amprenta sa.

Gică Hagi îşi construieşte Academia pe un teren de aproape şapte hectare, cumpărat la finele anului 2008. Cel care i-a vândut suprafaţa a gândit bine afacerea: i-a cerut fostului mare decar un preţ mic, ştiind însă că vecinătatea cu Hagi va creşte valoarea zonei, unde el mai are proprietăţi considerabile.

La un an după ce au început lucrările de construcţii la complexul sportiv, lângă acesta a demarat şi proiectul unui cartier rezidenţial, în colaborare cu Academia, aşa cum anunţă dezvoltatorul pe site-ul său. Deocamdată, o singură vilă a apărut pe drumul care duce spre bază, însă zona este atractivă.

Casa Madrid, 85.000 de euro

Partea cea mai interesantă este legată de tipurile de case ce pot fi ridicate în această zonă. Pentru a menţine o arhitectură unitară, dezvoltatorul a stabilit trei tipuri de vile pe care le au la dispoziţie cei ce vor să fie vecini cu Hagi. Şi cum influenţa acestuia e mare în zonă, opţiunile de proiect au fost numite după trei repere importante ale fostului mare fotbalist: Casa Brescia, Casa Barcelona şi Casa Madrid.

Valoarea fiecărui proiect corespunde şi unui top al preferinţelor lui Hagi. Casa Madrid este cea mai scumpă. Are patru camere şi valorează, la semiroşu, 85.000 de euro. Urmează Barcelona (trei camere), cu 72.000 de euro, şi Brescia (două camere), cu 60.000 de euro. "Ideea i-a aparţinut în totalitate dezvoltatorului", spune Gică Hagi. @

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii vor fi sancţionaţi - VIDEO

News.ro acum 21 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 28 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum o ora
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 34 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°