Primele 203 ambulanţe din cele peste 1.250, pe care Ministerul Sănătăţii intenţionează să le achiziţioneze prin acord-cadru în următorii patru ani pentru reînnoirea parcului auto, vor fi distribuite în teritoriu până la sfârşitul acestui an.
Dintre cele 203 maşini, 70 sunt ambulanţe de tip B 4x2, 110 ambulanţe de tip B 4x4 şi 23 ambulanţe de tip C, valoarea investiţiei fiind de 69.799.000 lei, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii.
Livrarea ambulanţelor către serviciile de ambulanţă şi SMURD din toată ţara începe săptămâna aceasta, urmând ca restul autovehiculelor să fie livrate până la sfârşitul anului.
Un număr de 55 ambulanţe tip B 4x4 vor fi repartizate serviciilor de ambulanţă, restul de 55 fiind destinate unităţilor SMURD pentru dotarea serviciilor care
urmează să fie înfiinţate în cele 6 judeţe unde nu există servicii SMURD, respectiv Gorj, Covasna, Sălaj, Tulcea, Teleorman, Caraş Severin, dar şi pentru dotarea unor echipaje nou înfiinţate în zonele izolate şi pentru limitarea timpilor de reacţie în judeţele unde există servicii SMURD, arată documentul instituţiei.
Toate cele 70 de ambulanţe tip B 4x2 sunt destinate serviciilor de ambulanţă, iar cele 23 de autovehicule de tip C vor fi repartizate, şase către unităţile SMURD Bucureşti şi 17 pentru serviciile de ambulanţă.
Ambulanţele de tip B şi C sunt autospeciale utilizate pentru intervenţiile de urgenţă care sunt echipate corespunzător pentru aceste intervenţii şi sunt utilizate
de echipaje instruite în medicina de urgenţă şi prim ajutor.
"Ministerul Sănătăţii intenţionează să încheie, în cursul anului viitor, al doilea contract subsecvent din cadrul acordului cadru de patru ani, pentru achiziţionarea unui număr de ambulanţe şi autospeciale de intervenţie, care să înlocuiască în mod treptat ambulanţele învechite. Astfel, se va putea evita învechirea