Concluziile privind măsurătorile noi făcute în cazul dosarului jaf la BT nu sunt încă finalizate, astfel că instanţa a amânat judecata cauzei. Dan Andrei Hosu şi Bogdan Baciu vor afla, cel mai probabil, al începutul anului viitor decizia instanţei.
Astăzi trebuia să fie un nou termen în dosarul jafului la BT, dar judecătorii au amânat cauza. „Se face re-expertizarea şi încă nu e gata raportul", explică Vlad Hosu, avocatul cel doi inculpaţi. Vlad Hosu a spus încă de luna trecută că această expertiză susţine apărarea, astfel că documentele ce vor fi depuse la dosar vor contribui în luarea unei decizii în cazul lui Dan Andrei Hosu şi Bogdan Baciu. „Pe 17 ianuarie cred că va fi chiar ultimul termen şi se va încheia dosarul, cel puţin pe fond", adaugă Vlad Hosu.
La începutul lunii septembrie, magistraţii Tribunalului Cluj au admis cererea Parchetului de refacere a măsurătorilor pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere amplasate în unitatea bancară a BT, care în iarna lui 2009 a fost prădată de doi mascaţi. Primele măsurători, în urma cărora ar fi reieşit o diferenţă de circa opt centimetri în favoarea celor doi inculpaţi din dosar, Andrei Hosu şi Bogdan Baciu, au fost efectuate de experţii de la Serviciul Român de Informaţii, fără ca vreun reprezentant al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj să fie prezent.
Pe întregul parcurs al procesului, avocaţii celor doi au susţinut că una dintre probele esenţiale care demonstrează nevinovăţia clienţilor este expertiza imaginlor surprinse de camerele de supraveghere, din care reiese că atacatorii ar fi avut o altă înălţime.