Anne Applebaum răsfoieşte filele unui manual de supravieţuire, singura lecţie pe care o predă cu asupra de măsură Gulagul internilor lui.

În 1962 apărea, cu aprobarea lui Hruşciov, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, prima relatare despre sistemul concentraţionar sovietic, şi ajungea aproape simultan în Occident, tradusă în mai multe limbi, în 1962, 1963. Autorul ei, Aleksandr Soljeniţîn, avea să zguduie din temelii minciuna totalitară sovietică în 1973, când Primul cerc şi Pavilionul canceroşilor sunt publicate în Occident. „Geografia“ arhipeleagului Gulag – prescurtarea de la Administraţia Generală a Lagărelelor - intra în literatură, dar nu pe poarta ficţiunii, ci a prozei memorialistice, Soljeniţîn era unul dintre aproximativ cei 25 de milioane de deţinuţi ai unui sistem concentraţionar conceput la scară continentală, scara geografică a Rusiei sovietice.

Anne Applebaum ne oferă, în cartea pe care o dedică fenomenului Gulag, Gulagul – o istorie, mai mult decât o istorie realizată în baza lecturii, impresionantă prin anvergură, a paginilor de arhivă şi a numeroase mărturii, istorii orale, avem un curs de antropologie totalitară deschis la capitolul mijloace de represiune în masă şi existenţă concentraţionară. Gulagul, cum precizează autoarea, a devenit un „stat în stat“ cu existenţă autonomă, cu propriile cutume, propria etică, propriul dialect, literatura proprie, inclusiv cu propria galerie de eroi şi ticăloşi. Mai mult decât o istorie a Gulagului, avem o carte despre viaţa în Gulag, o carte despre moştenirea Gulagului şi despre felul în care ea a pătruns în conştiinţa publică. O altă afirmaţie capitală, Gulagul s-a identificat în timp cu sistemul sovietic; înainte de a fi adus la cunoştiinţa Occidentului, de a pătrunde cu dificultate în conştiinţa sa, el a devenit o forma mentis totalitară, el s-a fixat în memoria nu doar a deţinuţilor, cei car