Aparatele de taxat montate pe taxiurile din Capitală vor fi verificate săptămâna viitoare de o comisie constituită din Primăria Municipiului Bucureşti, distribuitorii de aparate de taxat fiscale din cadrul Ministerului de Finanţe şi Biroul Român de Metrologie Legală.
Prin această acţiune, comisia vrea să găsească aparatele de pe taxiuri care, cu ajutorul unor dispozitive numite „maimuţe“, pot creşte suma pe care clientul trebuie să o plătească la finalul cursei. De asemenea, un alt aparat ilegal este şi „cuarţul“. Acest dispozitiv are rolul de a nu înregistra sumele încasate de aparatul de taxat.
„În cadrul acestei întâlniri s-a abordat şi problema funcţionării corecte a aparatelor de taxat, care, în unele situaţii, sunt modificate ilegal, producând prejudicii de natură fiscală atât clienţilor cât şi bugetului local. După definitivarea soluţiilor tehnice, comisia de lucru va înainta organelor abilitate în luarea deciziilor administrative, propunerile de aprobare a noilor reglementari referitoare la aceste aparate“, informează Primăria Bucureşti.
Decizia privind constituirea comisiei care va controla aparatele de taxat de pe taxiuri a fost luată în urma unei întâlniri dintre primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi şoferii de taxi din Bucureşti.