Chiar în seara în care Anne Applebaum îşi lansa cartea sa despre Gulag la Bucureşti, la Berlin, soţul ei, ministrul de Externe al Poloniei, ţinea un discurs istoric.

Dincolo de detalii, discursul lui Radosław Sikorski oferă imaginea unei Polonii cu greutate, care contează. Este imaginea unui „decident“ hotărât să ne arate tuturor calea. A unui actor care „negociază“ dintr-o poziţie de putere. Este dovada că mesajul său rezonează decisiv la Paris şi Berlin - centrele gravitaţionale ale integrării europene. După cum remarca Edward Lucas, corespondentul The Economist pentru Europa Centrală: „semnificaţia discursului său nu constă în ceea ce a spus, ci în felul în care a spus-o – sigur pe sine, articulat şi, înainte de toate, într-un mod care transmite autoritate“. Sunt atributele unei puteri regionale cu un profil economic şi o carte de vizită de invidiat: în ultimii 4 ani, creşterea acumulată a PIB-ului Poloniei s-a ridicat la 15,4% (când media europeană este de minus 0,4%). Şi care acum îşi cere privilegiul de a aparţine „Ligii Campionilor“ şi de a participa la regândirea regulilor jocului. Prin discursul de la Berlin, Polonia a arătat că vrea să fie parte din echipa de chirurgi care vor opera Europa. Celor cărora le place să împartă Europa Sikorski le propune o diviziune naturală, economică, dincolo de vechile stereotipuri (Est-Vest, Noua-Veche, Nord-Sud) şi care opune Europa performanţilor unui club al perdanţilor: Europa creşterii vs. Europa stagnării.

Sub spectrul balcanizării

Se observă din primul moment conturul unui imaginar specific. Este discursul unui apărător împătimit al Europei instituţionalizate, al unui politician care crede în virtuţile integrării europene responsabile, în cele din urmă, pentru crearea „celei mai bune Polonii pe care am avut-o vreodată“. Este convins că miracolul polonez nu ar fi fost posibil fără integrar