Aproximativ 250 de pensionari din Zalău, cu venituri mici de până în 500 de lei, au primit pachete cadou din partea lui Moş Nicolae. De data aceasta „moşul” a fost Sindicatul Liber al Pensionarilor , Consiliul Judeţean Sălaj şi Primăria Municipiul Zalău.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, conducerea Sindicatului Liber a Pensionarilor (SLP) Sălaj a hotărât ca şi în acest an, vârstnicii membrii cu venituri mici şi cu probleme grave de sănătate să primească câte un pachet cu alimente. Ilie Gorgan, preşedintele SLP Sălaj a precizat că valoare unui pachet este de 41 de lei, în care sunt incluse alimente e bază. Distribuirea acestora s-a făcut azi la sediul primăriei Zalău dar şi la sediile primăriilor din oraşele Cehu Silvaniei, Şimleu Silvaniei şi Jibou. „În total, la nivel de judeţ, este vorba despre 400 de pachete cu alimente, din care 250 au fost distribuite pensionarilor din municipiu, pachete care au fost realizate cu sprijinul Consiliului Judeţean Sălaj, a Primăriei Zalău şi a primăriilor din oraşele Cehu Silvaniei, Şimleu Silvaniei şi Jibou”.
Nevoită să se descurce cu 398 de lei lunar
Printre cei care stăteau la coadă la Cantina de Ajutor Social, a primăriei din Zalău, pentru a primi pachet gratuit, s-a numărat şi domna Rozalia Bălănean. O femeie simpatică, în vârstă de 71 de ani din oraş, care este nevoită să se descurce lunar cu o pensie de 398 de lei. „Stau să-mi iau pachetul am fost şi anul trecut, mie îmi prinde bine orice. Am o pensie de patru milioane vechi fără doi lei, vai de capul meu cum mă descursc din pensia asta. Sunt singură doar cu cel de sus, el mă ajută, şi pachetul ăsta e un ajutor ”, povesteşte Rozalia. Din pensia infimă pe care o primeşte lunar, mai bine de 150 de lei se duc doar pe medicamente, restul cheltuielilor şi nevoilor le acoperă cum poate. „Nu mă descurc din pensie, dar m-am obişnuit şi drămuiesc fiecare l