Deseori am fost pus în situaţia să constat că şi cizma proastă lasă urme adânci. Iar călcătura cu repetiţie a proas­tei e şi mai şi. Adânceşte trasee ale unui prizonierat definitiv pentru cei săraci în capul lor. Pe mameluci îi afli oriunde. Nici presa sportivă nu duce lipsă de aşa ceva. Ba, dimpotrivă, în branşă sunt mult prea mulţi captivii ideilor fixe. Şi extraordinar de senini. Dinspre ei, dinspre această gloată apar viciile suprasaturării şi ale gândirii unice. Să-i iei în serios nu are nici un rost. Fiindcă ai face prea mare risipă de înjurătură. Mult mai comod este să le descoperi umo­rul involuntar. Trebălăii neperse­cutaţi de nici o apăsare se lasă scor­mo­niţi la rezerva lor de superlative într-o mare veselie. Două sunt sursele care, în prezent, cu voie sau din pu­ră întâmplare, alimentează jetul de presă al odihniţilor. Adrian Mutu şi Gabriel Torje. Adrian Mutu s-a inventat ca fotbalist pe proprie răspundere. Şi tot pe proprie răspundere a devenit risipitor, cum şi când a dorit el. Lăutarilor care-i acompaniază cariera nu le-a rămas decât şansa de a-i maneliza parcursul, briantizându-i soclul de mare fotbalist. Dar nu le iese nici din întâmplare. Fiindcă se duc dracului toate caratele lu­crării atunci când mânăria căldă­ra­rilor încearcă să suplinească fraudulos măiestria de bijutier. Cu Gabriel Tor­je gonacii n-au mai avut răbdare. Pi­ticul a fost ridicat în slăvi prematur şi cu o condamnabilă dispensă de valoare. Iar atunci când aerul fals al înălţimilor l-a ameţit, paraşutele din dotare şi-au luat liber. Nimeni nu s-a mai oferit să-i amortizeze aterizarea în realitatea de fapt. Întâmplările din ultimele două săptămâni i-au purtat pe Adrian Mutu şi Gabriel Torje pe trasee contradictorii. În penultima etaptă din campionatul italian Mutu s-a scos. A marcat două goluri pentru victoria pe care Cesena a repurtat-o la Genoa. Garizii din presă s-au grăbit să d