- Editorial - nr. 904 / 6 Decembrie, 2011 M-am situat printre cei care am avut onoarea sa prezint, in primavara anului 1997, cartea "Ip si Traznea – atrocitati maghiare si actiune diplomatica” a istoricului si colegului de banca parlamentara (in doua legislaturi: 1992-1996; 1996-200), Petre Turlea, impatimit de adevarul suferintelor ardelenilor, mereu situati sub dramele si involburarile timpului, stiut fiind ca vremelnica stapanire ungarohorthysta pentru noi are numeroase echivalente: jalea, batjocura, silnicia, generate de sfidarea istoriei, de ura, de crime, de batosenie nemeseasca. In Nordul Ardealului ocupat, prin Diktatul de la Viena, 51% erau romani si doar 37% unguri si secui, armata, indeaproape si cu sarg ajutata de civili, a comis cumplite atrocitati, crime abominabile, ascunse mult timp, in numele Ungariei Mari si al "nedreptatilor Trianonului”, o obsesie (de apucati si scrantiti) a iredentismului unguresc. Puterile garante, asemenea pisicii, grijulie sa-si ascunda mizeria, au tainuit macelul, crima, bestialitatea. Si jubilau! "Ma bucur ca foarte multi unguri s-au reintors in patria lor (...) si ca drapelul maghiar falfaie pe crestele Carpatilor!” – clama ministrul german, in capitala ungara. Iar ministrul Italiei, sora noastra cea latina, la Budapesta, jubila si el: "Ati obtinut cele mai frumoase victorii, fara sange. Ma bucur impreuna cu voi. Traiasca Ungaria!” Asta da, "dreptate istorica”! "Arhanghelii cruzimii” n-au crutat nimic din ceea ce era romanesc: ucideau de la batrani la copiii scosi, cu baioneta, din burta mamelor, barbaria comportamentului depasind orice inchipuire. Romanii ardeleni urcau o cumplita Gologota. Purificarea etnica era telul principal al ocupantilor. Au dovedit-o la Ip si la Traznea, la Sucutard si Muresenii de Campie, la Sarmasu si Moisei. Zilele de 9 si 13 septembrie 1940 nu vor putea fi sterse din memoria colectiva a locuit