Bisericile, şcolile şi drumurile comunale nu sunt singurele obiective vizate de către parlamentarii români atunci când cer bani de la guvern. Printre miile de amendamente depuse la bugetul alocat anului viitor se numără şi unul care priveşte alocarea de fonduri Republicii Moldova.
Senatorii PDL Riceard Viorel Badea şi Marius Gerard Necula au solicitat executivului acordarea a 100 de milioane de lei, adică aproape 25 de milioane de euro, guvernului de la Chişinău, sumă nerambursabilă şi care ar urma să fie derulată prin Ministerul Dezvoltării şi Turismului.
Conform motivaţiei amendamentului depus de către cei doi democrat-liberali, cele o sută de milioane de lei ar trebui să garanteze respectarea Acordului dintre cele două state, semnat la Bucureşti în aprilie 2010. Mai exact, documentul prevede un ajutor financiar de 100 de milioane de euro pe care statul român s-a angajat să-l acorde guvernului basarabean în perioada 2010-2013.
"Am cerut această sumă şi dacă ea va fi aprobată, va fi împărţită în tranşe. Anul acesta era nevoie de 25 de milioane de euro, dar nu au fost livrate decât 8 milioane de euro. Eu mi-am făcut datoria de parlamentar pentru românii basarabeni" a explicat, pentru gândul, senatorul Badea, adăugând că banii trebuie să ajungă peste Prut indiferent de criza din ţară. "E un acord semnat. Dacă nu ne ţinem de cuvânt, suntem un neam de traistă. Tot noi suntem şi acolo peste Prut şi trebuie să-i ajutăm . Ruşii sau polonezii când au injectat bani nu s-au gândit la sume", a spus pedelistul.
De aceeaşi părere este şi Marius Gerard Necula, care susţine că respectarea Acordului e mai importantă decât luarea în calcul a reeşalonării sumei pe care România a promis-o Republicii Moldova.
"Dacă nu am fi prevăzut aceste sume în buget semnalul ar fi fost extrem de prost. Am fi complet neserioşi. Dacă situaţia ec