Liberalii îşi merită soarta, pentru că atunci când au fost la guvernare au făcut la fel: vreau, pot şi nu mă abţin.

Politicienii considera extrem de nocivă teza larg răspândită potrivit căreia ei, politicienii, ar fi toţi la fel, o apă şi‑un pământ. În opinia lor, noi, cei conduşi, ar trebui să abandonăm asemenea generalizări periculoase şi să discernem cu mai multă atenţie faptele lor. O putem face întotdeauna? Probabil că nu. Însă avem la îndemână un instrument eficient: să examinăm măsura în care sunt ei capabili să se abţină de la a folosi toată puterea pe care tot noi le-o dăm.

Un exemplu imediat ne oferă actuala coaliţie de guvernare. Ticăloasa decizie de a comasa alegerile locale cu cele parlamentare şi de a le împinge pe ambele undeva spre toamna-iarna anului viitor este exemplul clasic de administrare a puterii după principiul „vreau, pot şi nu mă abţin". Decizia a fost aspru şi argumentat criticată, inclusiv de mulţi dintre cei care nu sunt neapărat adversari ai actualei puteri. Cu toate acestea, Puterea nu s-a sinchisit, iar argumentele puse pe masă nu au fost preluate aproape deloc de către Opoziţie. Partea majoritară a Opoziţiei, mai exact PSD, nu contestă comasarea în sine, ci doar momentul ales - o vrea doar trasă mai înspre vară. Ambele părţi evocate mai sus au raţiuni strict egoiste, pentru că ambele au un număr suficient de mare de primari ca să câştige voturi şi pentru Parlament. Doar liberalii par a se teme de comasare, însă vocea lor abia se aude.

Liberalii îşi merită soarta, pentru că atunci când au fost la guvernare au făcut la fel: vreau, pot şi nu mă abţin. Cazul-şcoală a fost episodul - total inutil şi foarte dureros - al suspendării din 2007 a preşedintelui Băsescu. O greşeală pe care au descoperit-o prea târziu, o lecţie pe care se pare că n-au învăţat-o nici acum.

În aceste zile putem vedea o dezvoltare mult mai in