Ministerul Comunicaţiilor a selectat compania Pricewaterhousecoopers pentru a asista statul român în negocierile cu grupul elen OTE în ce priveşte listarea pe bursă a Romtelecom şi în procesul de fuziune cu operatorul de telefonie mobilă Cosmote.
Firmele care au despus oferte au fost KPMG România, un grup format din Deloitte, Boștină și Asociații și Reff & Asociații şi Pricewaterhousecoopers.
“Toate ofertele depuse de către firmele participante au întrunit condițiile de calificare. În urma analizei punctajului total aferent fiecărei oferte depuse, s-a constatat faptul că oferta care a primit cel mai mare punctaj este depusă de către Pricewaterhousecoopers, obținând un punctaj total de 96 de puncte, din 100”, se arată în comunicatul Ministerului.
„Prin parcurgerea acestei etape, pentru reprezentanții statului român s-au creat premisele pentru analiza oportunităților fuziunii Romtelecom-Cosmote”, a declarat Marius Fecioru, Secretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.
La începutul lunii iulie, MCSI anunţa, într-un comunicat de presă, că titlurile deţinute de statul român la Romtelecom vor fi listate pe bursă în 12 luni, calendarul comun al listării pe bursă a acţiunilor Romtelecom fiind stabilit în urma unei întrevederi a oficialilor ministerului de resort cu reprezentanţii OTE şi Deutsche Telekom.
În cadrul întâlnirii, s-a hotărât ca orice acţiune referitoare la procesul de fuziune al companiei Cosmote cu operatorul de telefonie fixă să nu fie efectuată fără acordul expres al ambilor acţionari, în acelaşi timp Statul Român obţinând garanţii suplimentare în vederea creşterii valorii acţiunilor Romtelecom.
Romtelecom oferă servicii complexe pe piaţa de comunicaţii, de la tradiţionala telefonie fixă, la Internet, televiziune digitală, IPTV, servicii combinate